Și-a ucis tatăl și a fugit în pădure. Crimă înfiorătoare comisă de un argeșean de 40 de ani, bărbatul a fost prins până la urmă

Și-a ucis tatăl și a fugit în pădure. Crimă înfiorătoare comisă de un argeșean de 40 de ani, bărbatul a fost prins până la urmă

Crimă înfiorătoare în județul Argeș, aici unde un bărbat de 40 de ani și-a ucis tatăl și a fugit în pădure. Totul s-a întâmplat în timpul nopții de luni spre marți, după un conflict pe care cei doi l-au avut.

Un bărbat din Argeș și-a ucis tatăl, apoi a fugit în pădure

Polițiștii argeșeni au fost chemați să intervină la o adresă din comuna Dârmănești, fiind informați că a avut loc un conflict într-o familie. Oamenii legii au constatat că implicați au fost chiar tatăl și fiul.

Se pare că între cei doi existau anumite neînțelegeri mai vechi, iar noaptea trecută s-au luat la ceartă. Și-au aruncat cuvinte grele, iar de la scandal la violență nu a fost decât un pas. La un moment dat, fiul, în vârstă de 40 de ani, și-a lovit tatăl în cap.

Gestul fiului său i-a fost fatal bărbatului de 60 de ani, care și-a pierdut viața. La fața locului au ajuns echipajele de poliție și o ambulanță. Din păcate, medicii nu au putut salva victima, fiind nevoiți să declare decesul.

Argeșeanul a fost arestat pentru 30 de zile

Imediat după comiterea faptei, fiul care și-a ucis propriul tată a fugit într-o pădure aflată în apropiere de locuința sa. A fost căutat de mai multe echipaje din cadrul Poliției Câmpulung, iar în cele din urmă a fost găsit la circa un kilometru de locul crimei.

„Bărbatul de 60 de ani, ce prezenta leziuni, a fost declarat decedat. Până la sosirea polițiștilor, persoana bănuită a fugit înspre zona împădurită din apropierea locuinței.

Polițiștii care au intervenit la eveniment au scotocit zona, totodată fiind direcționate către locul evenimentului mai multe patrule din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au reușit să îl identifice pe bărbatul bănuit de săvârșirea agresiunii, la o construcție situată la aproximativ un kilometru de locul faptei”, a transmis IPJ Argeș.

Ucigașul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul este cercetat pentru infracțiunea de violență în familie sub forma omorului.