Simona Halep a primit în februarie, la TAS, la Luasanne, o reducere a suspendării pe patru ani pentru dopaj dictată de ITIA. Astfel suspendarea a rămas doar pentru o perioadă de nouă luni, dar Simona a stat până la noul verdict 18 luni. Așa încât a putut imediat după decizia TAS să revină în activitate.
Numai că după ce s-a grăbit să accepte wild-card în turneul Masters, de 1000 de puncte, de la Miami, pierzând în primul tur la iberica Paola Badosa, Halep nu a mai revenit nici acum, măcinată de probleme medicale, o accidentare la genunchi care nici acum nu a fost rezolvată și care i-a retezat visul de a reprezenta România la JO de la Paris.
Cu toate că a alunecat de-a dreptul amețitor pe panta descendentă a ierarhiei WTA, trecând mult de locul 1000, fostul lider mondial spune că nu are gând să nu mai joace și rămâne un personaj foarte interesant pentru mass-media, mai ales cea specializată pe sportul alb.
Într-un amplu interviu pe care i l-a acordat jurnalistului Craig Gabriel, de la publicația We Are Tennis, Simona Halep (32 de ani – 1130 WTA) a făcut căteva mărturisiri cutremurătoare și, printre altele, a dezvăluit că a fost băgată într-o reală depresie atunci când a aflat vestea că a picat un test antidoping.
Norocul a fost că am avut familia alături
„Am suferit emoțional, mental. Nu mă așteptam ca revenirea să fie atât de dificilă și, chiar dacă am câștigat (n.r. – apelul), iar totul s-a lămurit, în continuare, am rămas cu ceva sechele.
Am avut familia alături. Știu că sună a clișeu, dar pentru mine a fost exact cum auzisem. Că atunci când ai probleme, când dai de necazuri, lumea te părăsește. Și rămâi doar cu familia și oamenii care îți sunt foarte apropiați. Așa că, la mine, a fost la fel.
M-am izolat un pic. M-am simțit în siguranță doar alături de oamenii foarte apropiați, de familia și de niște prieteni. Tenisul m-a învățat, de-a lungul anilor, că trebuie să fii puternic. Și că trebuie să aștepți ziua următoarea pentru a da tot ce ai mai bun.
Și exact asta am făcut, încercând să păstrez, de asemenea, o gândire pozitivă. Am avut speranțe și, chiar dacă s-a ales praful de ele în multe rânduri, n-am renunțat. Știam că n-am greșit cu nimic. Cred că asta m-a ajutat să rămân acolo și să lupt în continuare.
Da. Ziua în care soarele a dispărut a fost cea în care am citit e-mailul. De fapt, luna a dispărut, pentru că era noapte, eram deja în pat, în jurul orei 23.00. Îmi citeam e-mailurile, ceea ce nu fac tot timpul, și am fost șocată.
Imediat, i-am trimis un mesaj lui Patrick (n.r. – Patrick Mouratoglou), care mi-a fost antrenor atunci, și unui alt om. Am zis că nu e posibil, că așa ceva nu s-a întâmplat. I-am întrebat dacă e adevărat, dacă am citit bine mailul. Și ei au spus că da.
Greșeala mea imensă a fost că am avut încredere în oameni
Apoi, așa cum ai spus tu, a fost ca și cum soarele a dispărut. Dar, de fapt, era ca și cum mi s-a stins beculețul din cap. Eram confuză, nu știam cum de s-a întâmplat așa ceva… Pentru că am fost mereu atentă, am verificat totul de o sută de ori, înainte să iau ceva. Dar am avut încredere în oamenii cu care am lucrat, am luat niște suplimente.
Erau verificate, într-un fel, pentru că pe cutia acelor suplimente scria că nu conțin substanțe interzise. Am întrebat, de multe ori, dacă sunt suplimente testate, dacă pot fi luate fără vreun risc, și mi s-a spus da. De aceea, testul pozitiv a fost un șoc mental. Ca atunci când ești lovit cu cuțitul în piept și rămâi fără aer…
în fiecare zi, mă simțeam de parcă ardeam în interior. E ca atunci când n-ai nicio idee unde trebuie să mergi, ca atunci când nu vezi luminița de la capătul tunelului. Voiam să mă agăț de ceva dar, de fiecare dată, eram dezamăgită.
Apoi, eram în Dubai, era cam pe la ora 18.00 și m-a sunat Howard (n.r. – Howard Jacobs). Eram foarte stresată, fiindcă știam că verdictul (n.r. – de la apel) era așteptat în ziua respectivă. Și mă sună Howard, avocatul meu. Și râdea. Și mi-a zis: Îți vine să crezi? Și zic: Nu!
Știam din prima zi că proba de sânge nu valorează nimic, că n-au găsit niciodată nimic. Ei au făcut fel și fel de scenarii, acuzându-mă că aș fi făcut transfuzie sanguină. Dar era imposibil pentru mine să fac așa ceva. Chiar l-am întrebat pe Howard să-mi explice și era de-a dreptul ridicol (n.r. – acuzația legată de transfuzia sanguină).
Așa că, da, verdictul de la apel a fost o mare victorie, o mare bucurie. Și, în acele momente, eram alături de un om special și mi-a zis: Îți vine să crezi că te bucuri atât de mult pentru ceva ce n-ai făcut? A fost atât de ciudat. Viața e atât de ciudată, uneori. I-am zis că are dreptate.
A fost divorțul, a fost dopajul, iar acum sunt accidentările. Unul după altul. Și accept totul, gândindu-mă că așa trebuie să se întâmple. Mereu mă uit la citate motivaționale. Și unul spune așa: nu contează ce vine la tine, contează cum reacționezi.
Am greșit când am acceptat să merg imediat la Miami
Așa că încerc să reacționez cât de bine pot, să primesc lecția, să devin mai puternică, fiindcă sunt convinsă că viața mai mare multe de oferit (zâmbește). Pentru că mereu am crezut în partea bună a vieții.
N-am crezut că oamenii pot fi răi sau că ți se poate întâmpla o situație nedreaptă, precum cea pe care am trăit-o. De aceea, acum am început să văd un pic și partea negativă a lucrurilor. Am început să fiu pregătită, în cazul în care mi se va întâmpla ceva rău. Trebuie să învăț, din nou, să am o gândire pozitivă, așteptând lucrurile bune. Trec acum prin această etapă. N-am terminat-o, dar lucrez la asta.
Sincer, a fost o greșeală faptul că m-am dus la Miami. Pentru că, în luna februarie, când am avut audierile de la TAS, nu m-am antrenat, fiindcă eram epuizată. Și trăiam într-o tensiune permanentă. Mi-am zis: o să recuperez, rămânând calmă.
Dar nu m-am antrenat nici măcar o oră în februarie. Apoi, în martie, mergând direct la meci, n-a fost bine din punct de vedere fizic. Dar din punct de vedere emoțional și mental, văzând toți spectatorii din tribune, susținerea lor, am luat energie pozitivă din partea lor.
Și văzând cât de mult mă încurajează lumea la revenire, chestia asta m-a ajutat mult din punct de vedere mental. Și m-a ajutat când am văzut oamenii care erau convinși că eu n-am greșit cu nimic. De aceea, a fost important că am fost la Miami”.
The post Simona Halep, mai sinceră ca niciodată: Am rămas cu sechele appeared first on Cotidianul RO.
