Sistemul de Garanție Returnare, la șase luni de la lansare în România. Mai puține emisii de CO2, mediu mai curat, economii de resurse și energie

Sistemul de Garanție Returnare, la șase luni de la lansare în România. Mai puține emisii de CO2, mediu mai curat, economii de resurse și energie

Sistemul de Garanție-Returnare(SGR), administrat de RetuRO, are deja efecte benefice și vizibile asupra mediului înconjurător din România. De la o lună la alta cresc rate de returnare, iar milioanele de ambalaje din plastic, sticlă sau metal care în urmă cu ceva timp ajungeau la gropile de gunoi, unde zăceau ani de zile, acum sunt redirecționate spre reciclare.

Mai puține emisii de CO2, mediu mai curat, economii de resurse și energie

La șase luni de la lansarea sa în România, SGR continuă să mobilizeze zilnic tot mai mulți români să recicleze. De la finalul lunii noiembrie a anului trecut și până în luna mai a acestui an, oamenii au returnat peste o jumătate de miliard de ambalaje cu logo-ul „Ambalaj cu garanție”.

Potrivit reprezentanților RetuRO, dintre acestea aproximativ 411 milioane de ambalaje au fost predate către reciclatori, reprezentând peste 9.600 de tone de plastic, 1.000 de tone de metal și peste 18.000 de tone de sticlă, care din fericire nu au mai ajuns în natură sau la gropile de gunoi.

În stațiile de reciclare au ajuns deja aproximativ 355 de milioane de ambalaje care au devenit materie primă secundară pentru fabricarea de noi recipiente.

Se pare că efortul românilor de a returna ambalajele, care în cele din urmă ajung să fie reciclate, are un efect impresionant asupra mediului înconjurător. În ultimele șase luni, acesta a scăpat de milioane de tone de ambalaje de plastic ce urmau să îl sufoce și mai tare.

Mai mult, datorită ambalajelor trimise de RetuRO spre reciclare se fac economii uriașe de resurse și energie. Pentru fabricarea unei tone de plastic reciclat este nevoie de cu până la 83% mai puțină energie comparativ cu producerea aceleași cantități din materii prime virgine, conform raportului EuRIC AISBL – Recycling: Bridging Circular Economy & Climate Policy publicat pe site-ul Uniunii Europene.

Totodată, același raport arată că fabricarea unei tone de pastic reciclat previne emisia a până la 2,5 tone de CO2 în atmosferă.

Însă, reciclarea aluminiului are un impact și mai mare asupra mediului, potrivit organizației European Aluminium. Studiile făcute de experții din cadrul organizației arată că o tonă de aluminiu reciclat previne emisia a până la 9 tone de CO2.

Experții din cadrul The Aluminium Association spun că o tonă de aluminiu reciclat necesită cu 95% mai puțină energie comparativ cu producerea aceleași cantități de aluminiu din materii prime virgine.

În cazul sticlei, raportul Committee of the European Glass Industries publicat pe site-ul Uniunii Europene, estimează că reciclarea unei tone reduce necesitatea utilizării a până la 1,2 tone de materii prime, precum nisip, sodă și calcar, prevenind totodată emisia a peste jumătate de tonă de CO2.

”Mii de tone de plastic, aluminiu și sticlă au fost reintroduse în circuitul economic”

Astfel, dacă aceste ambalaje pe care românii le-au reciclat în ultiele șase luni ar fi ajuns în natură, ar fi fost nevoie de sute de ani pentru a se descompune, timp în care ar fi generat consecințe grave asupra mediului.

Reprezentanții RetuRO afirmă că un alt beneficiu major al SGR este procentul mare de ambalaje care ajung să fie reciclate. Ei spun că deși pare surprinzător, calitatea deșeurilor influențează semnificativ posibilitatea ca acestea să fie reciclate.

”Cu cât deșeurile au o calitate mai bună, cu atât rata de reciclare este mai ridicată, iar acesta este practic scopul final – reciclarea unei cantități cât mai mari de ambalaje. Acest amănunt este mai dificil de intuit, pentru că este greu să ne imaginăm că deșeurilor li se aplică vreun standard de calitate. În realitate, însă, pentru ca recipientele să intre în procesul de reciclare, ele trebuie să fie golite de conținut, curate, numărate și sortate în funcție de material și culoare”, spun reprezentanții RetuRO.

Aceștia au subliniat că ”Sistemul de Garanție-Returnare demonstrează deja impactul semnificativ pe care îl are asupra mediului și economiei circulare, iar beneficiile sunt clare: mii de tone de plastic, aluminiu și sticlă au fost reintroduse în circuitul economic, generând astfel mai puține emisii de CO2 în atmosferă și economisind resurse valoroase și energie”.