Sondaj realizat la comanda USR: Marcel Ciolacu și George Simion, în turul doi al alegerilor prezidențiale

Sondaj realizat la comanda USR: Marcel Ciolacu și George Simion, în turul doi al alegerilor prezidențiale

Cursa pentru Cotroceni devine din ce în ce mai strânsă, iar pe măsură ce se apropie data alegerilor prezidențiale, încep să apară tot mai multe sondaje de opinie cu privire la preferințele românilor în privința candidaților.

Ciolacu și Simion, în turul doi al alegerilor prezidențiale

Potrivit celui mai recent sondaj realizat la comanda USR, președintele PSD, Marcel Ciolacu, ar intra în turul doi al alegerilor prezidențiale împreună cu liderul AUR, George Simion.

Șeful social-democrat conduce topul intențiilor de vot ale românilor, urmat de George Simion, Mircea Geoană, candidat independent, și de Elena Lasconi, lidera USR.

Datele sondajului realizat la comanda USR arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu ar obține 23,4% din voturi, în timp ce George Simon ar primi 19,8%.

Pe locurile trei și patru, la o mică diferență de voturi, s-ar afla Mircea Geonă cu 17,2% și Elena Lasconi cu 17,1%, urmați de Cristian Diaconescu care s-ar clasa pe locul cinci cu 7,6%, notează Antena3CNN.

Interesant este faptul că deși foarte multe sondaje de opinie îl prezintă pe președintele PNL, Nicolae Ciucă, drept contracandidatul lui Marcel Ciolacu în turul doi al alegerlor, sondajul realizat la comanda USR îl clasează pe liderul liberal pe locul șase în intențiile de vot ale românilor cu 6,2% din voturi.

În ceea ce privește clasamentul pe partide, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, PSD ar conduce cu 28,2% din voturi.

Pe locul doi s-ar afla AUR cu 22,7%, urmat de USR cu 19,5%, PNL cu 12,6% și S.O.S cu 5,3%. Sondajul USR arată că UDMR ar rata intrarea în Parlamentul României și asta pentru că ar obține la alegeri doar 4,2%, asta în timp ce pragul este de 5%.

Sondajul USR a fost realizat în perioada 7-9 octombrie pe un eșantion reprezentativ de 1.009 respondenți, având o marjă de eroare de 3,09% la un grad de încredere de 95%.

Interviurile au fost realizate telefonic după decizia CCR de a o exclude din cursa pentru Cotroceni pe președinta S.O.S România, Diana Șoșoacă.

Please follow and like us:
Pin Share