Sorin Grindeanu îşi asumă decizia de închidere a circulaţiei pe Valea Oltului: „Eu nu ezit, chiar dacă e an electoral”

Sorin Grindeanu îşi asumă decizia de închidere a circulaţiei pe Valea Oltului: „Eu nu ezit, chiar dacă e an electoral”

„Ştiu că e an electoral şi ştiu că poate 90% dintre oamenii politici ar fi luat decizia să amâne eventuale lucruri care să ducă la un disconfort, dar autostrăzile nu au culoare politică. Şi atât timp cât soluţia este aceasta, dacă vrem să avem autostrăzi, de a restricţiona pe o perioadă de o lună traficul, eu nu ezit, chiar dacă e an electoral şi chiar dacă mulţi mi-au spus că ar fi bine să amânăm, sunt mai importante autostrăzile decât alegerile.

Pentru că au fost destui ani în care probabil că s-a gândit altcumva şi au fost mai importante alte lucruri. Îmi asum acest lucru, pe mine mă interesează să fac autostrăzi în România şi asta fac împreună cu echipa de la CNAIR şi cu toată lumea, cu toate riscurile”, a declarat Grindeanu la Curtea de Argeş, acolo unde a verificat stadiul lucrărilor la lotul 4 al autostrăzii Sibiu – Piteşti.

„Sigur că sunt deschis la propuneri care ar putea îmbunătăţi ceea ce colegii din CNAIR, împreună cu Poliţia Rutieră, cu toată lumea au gândit. Suntem deschişi, doar că, repet, construcţia de autostrăzi în România şi aşa este prea mult întârziată”, a precizat Sorin Grindeanu.Circulaţia pe Valea Oltului va fi închisă între 8 iulie şi 9 august, pe perioada zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti.

Se închide circulaţia pe Valea Oltului pentru lucrări la autostrada Sibiu-Piteşti. Anunțul ministrului Transporturilor