Soțul italian al Nataliei Intotero, ministrul familiei, a primit o amendă uriașă de la Poliție. Cum s-a apărat afaceristul

Soțul italian al Nataliei Intotero, ministrul familiei, a primit o amendă uriașă de la Poliție. Cum s-a apărat afaceristul

Natalia Intotero este ministru al familiei din vara lui 2023, după ce Gabriela Firea a fost nevoită să își dea demisia în urma scandalului declanșat de dosarul azilelor groazei. Intotero a mai fost deputat din partea PSD, dar și ministru al românilor de pretutindeni, între 2018 și 2019. Ea este măritată cu Massimiliano Intotero, un om de afaceri italian stabilit în România.

Soțul Nataliei Intotero a fost amendat cu 2.900 lei

Acesta are afaceri în domeniile imobiliar și al restaurantelor în localitatea hunedoreană Brad. Numele lui Massimiliano Intotero apare într-un dosar înregistrat pe 29 septembrie 2022 la Judecătoria Deva, în calitate de petent, el cerând anularea unui proces verbal de contravenție emis de IPJ Hunedoara, care l-a amendat după ce a fost prins circulând cu 136 km/h  în localitate.

Soțul Nataliei Intotero a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie din 12.09.2022. În motivare, s-a arătat că cele reţinute nu corespund adevărului, căci se afla în afara localităţii, iar in filmare apar mai multe vehicule în mişcare, după cum se arată în dosarul consultat de FANATIK. El a menţionat că procesul verbal este nul deoarece agentul nu a menţionat hard discul pe care s-a înregistrat contravenţia, iar instanţa nu poate verifica autenticitatea filmării.

Intotero a specificat că există o toleranţă a aparatului de +/- 4 km/h la viteze peste 100 km/h și a precizat că aparatul radar folosit nu este certificat sau omologat metrologic. Totodată se afirmă că sancţiunea trebuie să fie aplicată în limitele legale şi proporţional cu gradul de pericol social al faptei. Se mai învederează că nu putea circula cu viteza de 136 km/h, căci se deplasa în coloană, iar înregistrarea s-a efectuat în mişcare, agentul neoprindu-l la faţa locului, maşina de poliţie venind după petent, iar în procesul verbal nu s-au consemnat datele unui martor. El a solicitat a se constata că fapta nu prezintă pericol social, iar aplicarea amenzii este exagerată, iar contravenţia privind lipsa actelor este nereală din moment ce le-a prezentat.

Instanţa a reţinut că, prin procesul-verbal de contravenţie, Massimiliano Intotero a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.900 lei şi suspendarea dreptului de conduce pentru o perioadă de 120 de zile, reţinându-se în sarcina acestuia că în data de 12.09.2022, ora 13,39, în localitatea Câinelul de Jos, pe DN 76, a condus vehiculul Porsche cu viteza de 136 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar Autovision ROM 262, montat pe autoturismul de poliţie, totodată având permisul de conducere deteriorat, fiind crăpat pe aproape toată suprafaţa.

Intotero a susținut că procesul verbal este nul deoarece nu s-a indicat un martor asistent

Se mai menționează că Intotero invocă faptul că procesul verbal ar fi nul deoarece nu s-a menţionat în acesta hard discul pe care s-a înregistrat contravenţia. Însă, în cuprinsul procesului verbal, se indică atât tipul de aparat radar folosit, precum şi autoturismul de poliţie pe care era montat şi numărul hard discului, astfel că acest motiv de nulitate nu este întemeiat. Se mai susţine că procesul verbal este nul deoarece nu s-a indicat un martor asistent. Referitor la acest motiv de nulitate a procesului verbal, instanţa are în vedere decizia nr. XXII din 19.03.2007 a ICCJ, în sensul că acest motiv nu face parte dintre cele de nulitate absolută şi poate atrage doar o nulitate relativă, în condiţiile dovedirii unei vătămări.

Astfel, menirea martorului este aceea de a dovedi refuzul sau imposibilitatea semnării procesului verbal de către contravenient, ori încheierea procesului verbal în lipsa contravenientului şi, în nici un caz, dovedirea unor împrejurări de fapt legate de contravenţie. În cazul de faţă, procesul verbal nu a fost întocmit în lipsa contravenientului, care nici nu a refuzat semnarea procesului verbal, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile premisă pentru menţionarea unui martor asistent în cuprinsul procesului verbal de contravenţie.

Totodată, în dosar se arată că Massimiliano Intotero nu a dovedit existenţa unei vătămări suferite prin încheierea procesului verbal fără semnătura unui martor. În consecinţă, procesul verbal este legal întocmit, din punctul de vedere al includerii tuturor menţiunilor obligatorii. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenţie, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Soțul Nataliei Intotero a formulat apel

Instanța a specificat că din înregistrarea video a contravenţiei, rezultă faptul că, la data de 12.09.2022, petentul a circulat cu autoturismul Porsche cu viteza de 136 km/h în localitatea Câinelu de Jos. Împrejurarea că petentul se afla în localitate rezultă şi din aceea că în cuprinsul filmărilor se observă construcţii, ceea ce sugerează existenţa unei localităţi. În plus, coordonatele gps indică faptul că Massimiliano Intotero se afla în cuprinsul localităţii. S-a mai reţinut şi faptul că aparatul radar folosit la înregistrarea este verificat metrologic şi este un aparat omologat, destinat folosirii atât în repaus, cât şi în mişcare.

În dosar se mai arată că susţinerile lui Intotero legate de toleranţa de +/- 4 km/h la viteze de peste 100 km/h, nu au semnificaţia că din viteza înregistrată de 136 km/h trebuie să se scadă 4 km/h (ceea ce ar fi însemnat că viteza ar fi fost de 132 km/h, fapt ce nu schimbă încadrarea juridică). Această toleranţă, dacă se are în vedere sensul invocat de către petent, ar putea genera un plus de 4 km/h, ceea ce ar fi însemnat o viteză de 140 km/h. Dar această toleranţă vizează procedura de verificare metrologică a aparatului radar folosit, în sensul că dacă vitezele înregistrate de acesta sunt cuprinse în această marjă de +/-0 4 km/h, aparatul radar este apt din punct de vedere metrologic să înregistreze vitezele de deplasare ale vehiculelor.

În aceste condiţii, instanţa a constatat că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, se arată în dosarul consultat de FANATIK. Totodată, s-a apreciat că sancţiunea aplicată este în limitele legale și nu se impune înlocuirea acesteia cu avertismentul, petentul nedovedind vreo împrejurare care să imprime faptei un pericol social redus. Din contră, fapta de a conduce în interiorul localităţii cu viteza de 136 km/h este una deosebit de gravă, pericolul pentru valorile sociale ocrotite prin limitarea vitezei în localitate la 50 km/h, fiind grav puse în pericol printr-o viteză ce depăşeşte cu 86 km/h viteza legală. Judecătoria Deva a respins plângerea lui Massimiliano Intotero pe 24 iunie 2023. Soțul Nataliei Intotero a formulat apel, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Hunedoara, următorul termen fiind programat pe 28 octombrie 2024.

Please follow and like us:
Pin Share