Sperietură pentru locuitorii Moscovei. Ușa unui adăpost atomic dintr-o stație de metrou a început să se închidă automat VIDEO

Sperietură pentru locuitorii Moscovei. Ușa unui adăpost atomic dintr-o stație de metrou a început să se închidă automat VIDEO

În contextul constantelor amenințări cu folosirea armelor nucleare, atât ale unor oficiali ruși dar și la talk-showurile de la televiziunile de stat, tocmai locuitorii Moscovei au fost cei care au trecut sâmbătă prin spaima unui atac nuclear. S-a întâmplat la una dintre principalele stații de metrou din oraș, stație ce are și rol de adăpost anti-nuclear.

Spaimă pentru locuitorii Moscovei într-o stație de metrou

Locuitorii Moscovei au fost sâmbătă după-amiază martorii unei scene de confuzie și panică într-un pasaj de la stația de metrou “Arbațkaia”, aflată pe linia Arbațko-Pokrovskaia a metroului din Capitala Rusiei. Totul a pornit de la ușa adăpostului anti-atomic din stația de metrou care a început să se închidă automat.

Incidentul a fost raportat de către agenția de presă rusă TASS, care menționează că metroul moscovit operează normal, doar transferul între stațiile de metrou se efectuează prin alte pasaje. Sursa citată menționează că angajații metroului lucrează la remedierea problemei.

„În prezent, angajații metroului lucrează la remedierea ușii automate”, se arată într-un comunicat de presă citat de către agenția de stat rusă. Interesant este faptul că ușa de oțel a adăpostului atomic nu s-a închis complet.

Clipurile prezentate pe rețelele de socializare

Pe rețelele de socializare au apărut imediat mai multe înregistrări cu ușa automată, ridicată din podea aproximativ un metru și cu călătorii metroului moscovit încercând să o ocolească. Comentariile la unele postări fac haz de situația rușilor, susținând că autoritățile de la Kremlin încearcă să-și sperie propria populație.

In the Moscow subway, the seal required in case of nuclear war was accidentally triggered. pic.twitter.com/TMtEPpn9Og

— NEXTA (@nexta_tv) August 17, 2024

Presa rusă nu precizează motivul pentru care ușa metalică de la adăpostul atomic s-a activat automat, ci doar faptul că defecțiunea a fost remediată. „Aceasta este stația Arbatskaya din Moscova.

Este, de asemenea, un adăpost antiatomic în caz de război nuclear. Astăzi, ușa sigilată a funcționat singură. Nu numai că a funcționat de la sine, dar nu s-a ridicat până la capăt”, notează și canalele sociale ucrainene.

This is Arbatskaya Station in Moscow. It’s also a bomb shelter in case of nuclear war

Today, the sealed door worked by itself. Not only did it work by itself, but it didn’t go up all the way. pic.twitter.com/ewdfG47AyJ

— Live: Ukraine (@liveukraine2022) August 17, 2024

„Bănuim că armele nucleare ale Federației Ruse sunt într-o stare de degradare la fel de gravă ca și sistemul său de apărare împotriva acestora”, notează cu ironie canalul de Twitter ucrainean.

Stațiile de metrou din Moscova sunt renumite în întreaga lume pentru frumusețea lor, fiind proiectate și ca un mijloc al propagandei regimului stalinist. Construit în anii 30, în doar trei ani, după venirea la putere a lui Stalin, primele 13 stații ale metroului moscovit au o arhitectură unică în lume.

Please follow and like us:
Pin Share