Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele. E aproape de București, are condiții și prețuri pentru toate buzunarele

Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele. E aproape de București, are condiții și prețuri pentru toate buzunarele

Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele există într-adevăr. Mai mult de atât, nu este nici departe de București, iar condițiile de cazare, dar și prețurile, sunt unele pentru toate buzunarele.

Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele

În România poți să găsești mai tot ceea ce îți dorești. De la munte, până la mare. Avem peisaje de poveste, locuri spectaculoase, castele vechi încărcate de istorie, dar și drumuri care sunt unice în Europa.

Pentru cei care vor însă să găsească o cale de mijloc există soluții. Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele există și nu este nici departe de București. De altfel mai este supranumită și ”fabrica de sănătate”.

Stațiunea balneară Călimănești Căciulata este cea despre care vorbim. Aceasta se află la doar câteva ore de mers cu mașina de București. Iar într-un singur loc găsești mai tot ceea ce ai nevoie pentru un sejur perfect, la prețuri decente.

Poți să faci drumeții în zonă și să admiri muntele. Dacă iubești marea însă, poți profita din plin de noul AquaPark modern de aici. Aceasta are 11 bazine interioare și exterioare, dar și opt tobogane exterioare și interioare.

Ce tarife sunt la noul Aqua Park din Călimănești Căciulata

Bazinele au apă termală, iar temperatura variază între 28 ◦C – 37 ◦C. De asemenea, oaspeții se pot bucura și de 1400 de șezlonguri puse la dispoziție, dar și de un restaurant cu autoservire la prețuri bune.

Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele are și tarife accesibile. Spre exemplu, prețul pentru un adult de luni până joi este de 35 de lei, iar pentru copii de 15 lei.

De cealaltă parte, în weekend, de vineri până duminică, prețul este de 40 de lei pentru un adult și 20 de lei pentru un copil. În această sumă, o persoană se poate bucura de aproape toate beneficiile Aqua Parkului timp de trei ore și jumătate, conform informațiilor de pe site.

Cazarea din zonă este și ea una cât se poate de accesibilă. Astfel, oricine își dorește să se bucure de munte, dar și de mare în același timp, o poate face fără să aibă nevoie de sume exorbitante.