Summit NATO: arta de a face ca promisiunea veche să pară nou-nouță

RMAG news

Un alt an de război a trecut și un nou summit NATO urmează, între 9 si 11 iulie, la Washington, summitul care marchează 75 de ani de la crearea Alianței. Va fi, din nou, un summit la care președintele Ucrainei nu va obține aderarea țării sale la NATO. În urmă cu un an, lui Volodimir Zelenski i s-a oferit ”invitația ca Ucraina să adere la NATO, când aliații vor fi de acord că sunt îndeplinite condițiile”. Președintele SUA a declarat atunci că Ucraina nu este pregătită pentru aderare, pentru că sunt probleme legate de democratizarea țării.

Formularea din comunicatul summitului NATO l-a iritat atunci pe președintele Zelenski. ”Este ceva fără precedent și absurd să nu se stabilească orizontul de timp nici pentru invitație, nici pentru aderare. Până și condițiile pentru invitarea Ucrainei au fost formulate prin cuvinte vagi”, a spus atunci Zelenski.

Potrivit The Telegraph, Ucraina nu va primi nici acum, la Washington, un calendar pentru aderare. În plus, la criteriile reformei democratice va fi adăugată lupta anticorupție, poate o modalitate de a transmite oficialilor de la Kiev că regimul lor este prea corupt pentru a putea fi invitat să adere a NATO.

Potrivit unui oficial din Departamentul de Stat, ”deși SUA salută tot ceea ce Ucraina a făcut în termeni de reforme în ultimii doi ani, vrem să vorbim despre pașii suplimentari care trebuie făcuți, în special în ce privește anticorupția”. Într-un interviu pentru Time, președintele Biden a indicat ”corupția semnificativă” ca motiv pentru care SUA nu sunt pregătite să susțină aderarea Ucrainei la NATO. În locul invitației, Kievul va primi o listă cu reforme ce trebuie întreprinse înainte ca țara să poată face pasul decisiv spre NATO.

Pentru a îndulci pilula, NATO va oferi Ucrainei o misiune cu comandamentul în Germania, ”ceva solid pentru Kiev la acest summit”. Misiunea se va numi ”NATO Security Assistance and Training for Ukraine” și se va ocupa cu antrenarea forțelor ucrainene și livrările de armament. NATO va mai trimite în Ucraina un înalt oficial civil care să se ocupe cu ”modernizarea pe termen lung a armatei și cu sprijinul non-militar”.

Esența mesajului transmis Ucrainei nu se va schimba, însă sintagmele folosite vor fi altele. Ucraina nu va primi statutul de membru și nici un termen pentru invitația pentru aderare, însă i se va promite ”o punte către calitatea de membru al alianței”.

În încercarea de a nu irita și mai mult regimul de la Kiev, secretarul general NATO Jens Stoltenberg a spus că drumul Ucrainei spre NATO este ”ireversibil”. Dar a continuat: ”NATO va deveni repede membru NATO la timpul potrivit”. Se pare însă că Ucraina nu va primi nici măcar cele promise de Stoltenberg, pentru că SUA si Germania vor să înlocuiască termenul ”ireversibil” cu ”o punte bine luminată”.

The Telegraph mai arată că, pentru a nu se ajunge în situația tensionata de la summitul din 2023, oficialii NATO au primit misiunea de a gestiona așteptările Kievului și de a obliga țările membre care susțin aderarea Ucrainei să vină cu cât mai puține declarații în acest sens. Pe de altă parte, oficialii NATO i-au sugerat lui Zelenski să nu ceară ”imposibilul” și să nu ceară țărilor NATO să susțină în mod public un calendar pentru aderarea Ucrainei. ”Speranța este că misiunea NATO și angajamentul pe care ea îl reprezintă îl vor satisface pe Zelenski și vor duce la un summit mai lin decât cel de anul trecut, de la Vilnius, unde nemulțumirea a fost limpede”, scrie The New Times.

Însă Zelenski a declarat deja că este nemulțumit. ”Înțelegem că administrația SUA nu este gata să ne ofere invitația”, a spus Zelenski, într-un interviu pentru Philadelphia Inquirer, criticând SUA că ”le este frică de Putin”. ”Acesta este motivul pentru care nu suntem invitați”. ”Nu cred că aceasta este politica liderilor mondiali. Aceștia sunt niște pași la fel de prudenți ca și ai militarilor ucraineni care deminează terenul”, a spus Zelenski. ”Dacă NATO nu este gata să ne apere și să ne includă în alianță, atunci cerem NATO să ne dea tot ce avem nevoie pentru a ne apăra singuri”.

 

The post Summit NATO: arta de a face ca promisiunea veche să pară nou-nouță appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share