SURSE. Anchetă extinsă la Sp. Pantelimon, alte cinci decese suspecte

RMAG news

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti verifică rezultatele autopsiilor efectuate anterior în cazul a cinci morţi suspecte la Spitalul Pantelimon, potrivit unor surse judiciare.

Conform acestor surse, nu vor fi efectuate exhumări, ci vor fi analizate documentele privind autopsiile efectuate înainte de începerea anchetei, în cazul unor persoane decedate la Spitalul Pantelimon şi pentru care s-au făcut la momentul respectiv dosare de moarte suspectă.

În prezent, şefa Secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, este audiată la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, în dosarul în care două doctoriţe au fost arestate preventiv pentru că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.

The post SURSE. Anchetă extinsă la Sp. Pantelimon, alte cinci decese suspecte appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share