Sute de mii de euro, dar de nuntă pentru Ionuț Mișa. Cu cine s-a căsătorit fostul ministru al finanțelor

Sute de mii de euro, dar de nuntă pentru Ionuț Mișa. Cu cine s-a căsătorit fostul ministru al finanțelor

Ionuț Mișa (49 de ani), unul dintre directorii cu vechi ștate la ANAF, a reușit să strângă o sumă uriașă la nunta cu Georgeta Bogdan, fosta lui subalternă de la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Nuntă cu mandatul pe masă. Nicolae Ciucă nu a putut să-l ”execute” pe Ionuț Mișa

Nunta a avut loc în iunie 2023, așa cum relata FANATIK în urmă cu un an. Cununia civilă a avut loc la Primăria Sectorului 3, iar cea religioasă la o biserică din Năvodari.

Petrecerea a fost una discretă, ținând cont de context. Cu doar câteva săptămâni înainte de eveniment, Lucian Heiuș, președinte ANAF la acea vreme, își prezentase demisia, pe fondul unor încasări slabe. Premierul de atunci, Nicolae Ciucă, a cerut capul șefilor de la Vamă și Mari Contribuabili, din cauza unei găuri în buget de vreo 9 miliarde de lei.

Ionuț Mișa, fost ministru al finanțelor în perioada 2017 – 2018, a refuzat să plece și, până la urmă, a fost detașat în fruntea Unității de Management al Informațiilor din cadrul ANAF. Mișa nu putea fi dat afară pentru că ocupase funcția prin concurs și avea statut de funcționar public.

Soția fostului ministru a plecat de la ANAF

Până la urmă, cea sacrificată a fost Georgeta, noua soție a lui Ionuț Mișa, care a părăsit ANAF în toamna anului trecut, după aproape un deceniu petrecut în instituție. La data încetării contractului de muncă, ea era inspector principal la Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili, iar acum lucrează în mediul privat, pentru o firmă de mase plastice.

Așa se face că de la nunta lui Ionuț Mișa nu a apărut în spațiul public nicio fotografie iar jurnaliștii nu au avut acces la eveniment. Asta nu înseamnă că a fost o petrecere modestă. Din contră, cifrele arată exact contrariul.

Cum a mers darul la nunta lui Ionuț Mișa

Ionuț Mișa a împărțit în două câștigul de la nuntă, atunci când și-a completat declarația de avere. În dreptul lui a trecut o jumătate din valoarea darului de nuntă, iar la soție, cealaltă jumătate. Astfel, fiecare s-a ales cu 92.000 de euro și 133.500 de lei.

Dacă informațiile din declarația de avere sunt corecte, Ionuț Mișa și Georgeta Bogdan (Mișa) au strâns la nuntă aproape 240.000 de euro, semn că fostul ministru a rămas apropiat de oamenii care contează. Despre Mișa s-a spus că a fost propulsat de la o vârstă destul de fragedă în poziții înalte (secretar de stat, ministru, președinte ANAF) și datorită relației bune pe care a avut-o cu liderii PSD, inclusiv cu Liviu Dragnea.

Prima nevastă a lucrat tot la ANAF

De altfel, după detașarea forțată din toamna anului trecut, lui Mișa i s-au ivit imediat alte oportunități. În paralel cu jobul de la ANAF, el s-a ales cu două poziții în Consilii de Administrație la două companii de stat: RA Tehnologii pentru Energia Nucleară, respectiv Compania Națională Romtehnica SA.

Așa se face că venitul lunar cumulat al familiei Mișa, în ultimul an, a fost de peste 25.000 de lei, adică 5.000 de euro.

Ionuț Mișa a mai fost căsătorit o dată, tot cu o fostă angajată la Fisc. În 2022, Agenția Națională de Integritate a constatat că Roxana Mișa, soția fostului ministru, a fost în stare de incompatibilitate în perioada noiembrie 2014 – septembrie 2018, când a lucrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 2, însă a fost și consilier în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară.