Tabără pro-Palestina, la rectoratul Universităţii Bucureşti, după modelul celor din SUA: „Opriți genocidul”

Tabără pro-Palestina, la rectoratul Universităţii Bucureşti, după modelul celor din SUA: „Opriți genocidul”

O manifestaţie pro-Palestina se desfăşoară luni, 20 mai, la rectoratul Universităţii din Bucureşti (UB), după modelul celor din Statele Unite, transmite agenția News.ro. Între altele, protestatarii cer ca UB să încheie parteneriatul cu „Technion – Israel Institute of Technology“, o universitate din Israel.

„3 corturi deja au fost amplasate. Protestul paşnic al studenţilor bucureşteni împotriva genocidului a început! Dacă eşti student, vino să campezi cu noi. Dacă vrei să ajuţi studenţii, adu-le apă, mâncare, pături, cartoane, corturi sau donaţii”, au anunțat protestatarii, pe pagina de Facebook Solidaritate România-Palestina.

În imaginile distribuite de rețelele sociale, în care se văd mai multe steaguri palestiniene și bannere cu mesajele „Opriți genocidul”, „Studenți pentru Palestina Liberă”, mai mulţi poliţişti discută cu cei care şi-au instalat tabăra în zona rectoratului Universităţii Bucureşti (la Facultatea de Drept, de pe bulevardul Mihail Kogălniceanu).

Reacția Universității

Purtătorul de cuvânt al Universităţii din Bucureşti (UB), dr. Bogdan Oprea, a făcut următoarele precizări cu privire la protestul studenţilor:

În prezent, la Universitatea din Bucureşti, sunt înmatriculaţi 2 studenţi / studente din Palestina şi niciun student din Statul Israel;
UB are încheiat un singur parteneriat cu o instituţie de învăţământ superior din Statul Israel, în cadrul Programului Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport în Europa, Erasmus+, dintr-un total de 498 de parteneriate Erasmus+, în cadrul căruia se pot desfăşura mobilităţi academice;
Potrivit Cartei UB, Universitatea din Bucureşti nu poate fi implicată politic, inclusiv în politica externă a României şi în politica internă a altor state;
Universitatea din Bucureşti susţine dreptul universal la protest, dar acesta trebuie exercitat cu respectarea legislaţiei naţionale şi a regulamentelor universitare în vigoare;
Universitatea din Bucureşti consideră că orice conflicte trebuie să îşi găsească soluţionarea pe cale paşnică.

Protestele similare au avut loc, în ultimele săptămâni, la universitățile din SUA, dispersate după intervenția forțelor de ordine și soldate cu sute de arestări.