Negrescu, după anunțul îndeplinirii criteriilor pentru Visa Waiver. „Combatem și mesajul anti SUA promovat în ultimii ani la noi în țară”

Negrescu, după anunțul îndeplinirii criteriilor pentru Visa Waiver. „Combatem și mesajul anti SUA promovat în ultimii ani la noi în țară”

Victor Negrescu, europarlamentar PSD și vicepreședinte al Parlamentului European, a comentat, marți, anunțul ambasadorului României la Washington cu privire la condițiile tehnice îndeplinite pentru intrarea țării noastre în programul Visa Waiver. „O victorie pentru România” Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European și eurodeputat PSD, a vorbit, marți, despre „o victorie pentru România”, după anunțul ambasadorului României…

Comoara ascunsă din România de care nu au aflat prea mulți turiști. Se spune că este cel mai spectaculos tronson de la noi din țară

Comoara ascunsă din România de care nu au aflat prea mulți turiști. Se spune că este cel mai spectaculos tronson de la noi din țară

Comoara ascunsă din România pe care nu mulți turiști au explorat-o până acum. Se află într-o zonă pitorească și se spune că aici este cel mai frumos tronson de la noi din țară. Comoara ascunsă din România care își așteaptă vizitatorii La tot pasul, în România există peisaje uimitoare care merită vizitate, măcar o dată…

O bătrână n-a mai apucat să fugă din calea viiturilor și a fost găsită moartă în poarta casei sale din Galați. Ciclonul Boris a făcut prăpăd în țară

O bătrână n-a mai apucat să fugă din calea viiturilor și a fost găsită moartă în poarta casei sale din Galați. Ciclonul Boris a făcut prăpăd în țară

Ciclonul Boris a făcut prăpăd în România, care pare că să se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii zece ani. A plouat în cantităţi imense, de aproape 200 de litri pe metru pătrat. Pagube majore provocate de Ciclonul Boris Apele s-au revărsat și zeci de localităţi au fost făcute praf de inundațiile violente….

RMAG news

Se întorc fugarii în țară

Trei fugari condamnaţi au fost aduşi în ţară, printre care se află şi un cetăţean turc, care are de executat 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri. „Justiţia aplică pedepse drastice traficanţilor de droguri. 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc este condamnarea pe care a primit-o fugarul Coksirin Mehmet,…