Tâlhărie calificată în Centrul Vech. Îi îmbătau și le lua banii

RMAG news

Poliţiştii Capitalei efectuează, miercuri, 17 percheziţii şi pun în executare opt mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos şi tăinuire.

Potrivit DGPMB, bănuiţii identificau cetăţeni străini în Centrul Vechi, pe care îi duceau în incinta a două societăţi comerciale, sub pretextul consumului de alcool, în compania unor diverse persoane, şi, ulterior, profitând de starea vulnerabilă cauzată de efectul băuturilor, le-ar fi folosit telefoanele mobile sau cardurile bancare pentru a efectua mai multe tranzacţii financiare sau transferarea unor sume de bani prin intermediul unor aplicaţii de banking către diferite conturi.

„Din cercetări, s-a stabilit că în unele cazuri bănuiţii ar fi sustras sau ar fi deposedat, prin violenţă, persoanele vătămate de anumite bunuri, inclusiv prin lipsirea de libertate în mod ilegal a acestora”, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

După efectuarea percheziţiilor, persoanele bănuite vor fi conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos şi tăinuire.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei, precum şi de Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

The post Tâlhărie calificată în Centrul Vech. Îi îmbătau și le lua banii appeared first on Cotidianul RO.