Țara unde pensionarii trăiesc cel mai bine. Aici e bine să te muți după ce ieși la pensie pentru a începe o viață nouă

Țara unde pensionarii trăiesc cel mai bine. Aici e bine să te muți după ce ieși la pensie pentru a începe o viață nouă

O țară europeană a fost recunoscută la începutul acestui an drept cea mai bună din lume, unde pensionarii pot să locuiască. A fost clasată pe locul I în topul calității vieții.

Țara unde pensionarii trăiesc cel mai bine

La nivel mondial există aproximativ 962 de milioane de persoane care au peste 60 de ani, iar până în anul 2050 se estimează că numărul lor va ajunge la 2,1 miliarde, ceea ce va reprezenta 21,5% din populația globală.

Statisticile arată că în Statele Unite sunt aproximativ 46 de milioane de pensionari și se preconizează că până în anul 2060 numărul lor va depăși 98 de milioane.

Cu toate acestea, țara unde persoanele care au ieșit la pensie o duc cel mai bine din întreaga lume nu este peste Ocean, ci pe bătrânul continent.

Astfel, potrivit unui raport publicat de revista CEOWORLD, în luna aprilie, Monaco a fost recunoscută drept țara unde pensionarii trăiesc cel mai bine din lume.

În top 10 cele mai bune țări în care persoanele în vârstă trăiesc cel mai bine din lume, orașul-stat de pe Riviera Franceză este urmat de Liechtenstein și Luxemburg.

Clasamentul din acest an este continuat de Irlanda pe locul patru, Elveția pe cinci, Norvegia și Singapore pe locurile șase și șapte.

De asemenea, Qatar s-a clasat pe locul opt, Statele Unite pe poziția a noua și Islanda pe locul 10 în topul celor mai bune țări unde pensionarii pot să locuiască.

Pentru realizarea acestui top, revista a consultat mai multe surse precum Ourworldindata, Pension Watch, Numbeo, World Happiness Report, dar și diverse site-uri specifice.

După ce au fost analizate speranța medie la viață, indicatorii de bază ai sănătății, indicele de siguranță, indicele de fericire, costul vieții, prețurile proprietăților și vârsta de pensionare, s-a ajuns la concluzia că Monaco este țara unde seniorii trăiesc cel mai bine din lume.

La polul opus se află state precum Burundi, Sierra Leone, Sudanul de Sud, Afganistan, Madagascar, Sudan, Siria, Republica Centrafricană, Malawi și Yemen.

Please follow and like us:
Pin Share