Țara unde primești 15.000 de euro ca să te muți. Banii intră pe card. Și românii pot încasa, dar e obligatoriu să stai minimum 2 ani

Țara unde primești 15.000 de euro ca să te muți. Banii intră pe card. Și românii pot încasa, dar e obligatoriu să stai minimum 2 ani

Dacă doriți să vă mutați peste hotare în viitorul apropiat, aflați că sunt țări unde autoritățile îți oferă bani ca să faci parte din zona lor. Pentru a locui într-o regiune din Spania, de exemplu, poți primi direct pe card suma de 15.000 de euro.

Regiunea din Spania unde dacă te muți primești 15.000 de euro

Inclusiv românii pot beneficia de suma menționată, una dintre condiții fiind aceea de a sta cel puțin 2 ani la fața locului. Ce alte reguli trebuie întrunite? Multe dintre persoanele care au pus piciorul prin zonă au fost fascinate de peisajele pitorești.

Autoritățile din Extremadura, o comunitate autonomă, vor ca să crească numărul populației de aici, care în ultimii ani se tot rărește. Drept urmare, pentru a nu dispărea complet, încearcă să identifice soluții prin care să atragă cetățeni dispuși să-și schimbe domiciliul.

Extremadura este una dintre regiunile spaniole mai puțin vizitate, deși este caracterizată de peisaje foarte frumoase, găzduiește rezervații naturale sălbatice, lanțuri muntoase pline de faună diversificată și ruine ale strămoșilor romani.

Guvernul regional din Extremadura a anunțat că oferă suma de 15.000 de euro nomazilor digitali pentru a se stabili în zona care este, totodată, și printre cele mai puțin dezvoltate din Spania, pe lângă numărul mic de locuitori. De asemenea, are unul dintre cele mai mici PIB-uri pe cap de locuitor, la nivel național.

Tot în Extremadura există una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului, de 17, 6%, comparativ cu media națională, de 11, 9%. Se poate deduce din statisticile precizate că nomazii digitali pot avea în Extremadura un cost al vieții scăzut față de alte părți spaniole.

De exemplu, în comparație cu Madridul, capitala Spaniei, orașul Badajoz din Extremadura are prețuri în restaurante, pentru transportul public și pentru utilități cu 30% mai puțin. Deși se confruntă cu lipsuri referitoare la infrastructura de transport, Extremadura dispune de o acoperire cu fibră optică și telefonie mobilă peste media națională.

Persoanele eligibile pentru a locui în Extremadura

Pe lângă condiția de a locui cel puțin doi ani, autoritățile din Extremadura mai solicită și să lucrezi online în domeniul IT. Sunt eligibile persoanele care provin din alte părți ale Spaniei, dar și cele care locuiesc peste hotare, inclusiv românii.

Totuși, cetățenii străini trebuie să nu fi locuit în Extremadura în ultimele șase luni și se pot înscrie pentru cei 15.000 de euro dacă au reședința legală în Spania. În plus, este nevoie să dețină un număr de identitate străin (NIE) așa cum apare pe certificatul verde UE sau pe cardul TIE din afara UE.

În jur de 200 de nomazi digitali se caută. Femeile, tinerii cu vârste sub 30 de ani se încadrează pentru 10.000 de euro, iar restul pentru 8.000 de euro. După doi ani de stat în Extremadura, primele două categorii care aleg să mai rămână un an vor primi și 5.000 de euro, în timp ce restul 4.000 de euro.

Please follow and like us:
Pin Share