De câte ori am fost, în ultima vreme, la țară, în Gorj, să petrec zile de odihnă la sora mea, Maria, în casa noastră părintească, m-am întors trist, cu gândurile pierdute în amintiri. Satul Bărbătești, așa cum îl știam din copilărie, aproape că nu mai există!
La CFR, singurul angajat, cu șapcă și uniformă albastră, este șeful gării. El vinde bilete, el anunță trenul, el pune bariera, să oprească trecerea vreunei căruțe, el salută mecanicii de locomotivă și ridică paleta verde de plecare. La rândul ei, poșta s-a închis, dar mai activează totuși o poștăriță. Biblioteca sătească nu mai are bibliotecar și stă închisă, căminul cultural nu mai dă filme și nu se mai deschide decât la nunți și botezuri. Nu mai sunt baluri și nimeni nu mai chiuie noaptea pe uliță.
Doar primarul, Adrian Mangu, organizează zilele satelor, după obișnuința de odinioară. În rest, nu mai pleacă nimeni cu buciumul la Sfântul Gheorghe; nu mai paște nimeni oile pe dealuri.
Țăranii s-au rupt de natură, viile și livezile s-au sălbăticit, lupii și vulpile au plecat, cine știe unde? Ciripitul păsărilor s-a stins. Nici primăvara, nici vara nu mai auzi o ciocârlie, nu mai cântă o pișcanflore, nu te mai bucură un cuc, nu mai ciripește pițigoiul sau codobatura, ruscuța verzuie, nopticoasa și viola de primăvară. Toate trăgeau la viile înflorite sau la pomii înmuguriți. Vara, oricum tăceau, se ascundeau în tufișuri și chiar în grădinile gopodarilor, în șurile de coceni și paie, în șoproanele pline cu lucernă.
Redacția Descoperă.ro a găsit statistici triste: în America și Europa, deci și în România, naturaliștii au studiat, în ultimii 25 de ani, peste 200.000 de zone, găsind un „peisaj sonor” unde cântecul păsărilor este tot mai redus. Cu alte cuvinte, nu doar în satul meu, în satele Gorjului și ale României, ci și în toată Europa, în ambele Americi și în Canada, biodiversitatea este amenințată, fiind tot mai săracă, tot mai puțină. Păsări și oameni sunt supuși unei presiuni din ce în ce mai mari, deoarece are loc o pierdere a diversității globale, o pierdere criminală a pădurilor de pe Valea Amazonului și o deteriorare cronică a calității lor.
Dispar, spun cercetătorii, „peisajele sonore naturale”. Cel puțin la noi, nu mai vezi, nu mai auzi păsăretul furișat prin vii și făgeturi, acceptând vara în tăcere și apropiindu-se de sat. E liniște în ființa naturii, liniște în păduri și liniște în sate. Copiii nu mai țipă pe dealuri, nu mai lasă gălăgia copilărească să ocupe „peisajul sonor”, cum ar spune și europenii, și americanii.
Mai multe instituții europene, coordonate de University of East Anglia, arată că pretutindeni, în America și Europa, cântecul păsărilor este tot mai anemic. Când eram de 10 ani, jucam fotbal pe șoseaua pietruită din fața școlii. Toți „fotbaliștii” eram desculți, cu degetele însângerate, cu genunchii plini de zgaibe.
Astăzi, este asfalt și trec multe mașini, poți juca mingea numai în curtea școlii. Au scăzut oportunitățile de joacă în aer liber, așa cum s-au îndepărtat păsările de pădure.
Deconectarea de natură a oamenilor are un impact negativ asupra sănătății fizice, a capacității de gândire și a bunăstării psihice. A mai rămas, ici și colo, cântecul păsărilor ca fiind singurul contact cu mediul natural, dar, așa cum spuneam, și acesta este din ce în ce mai redus. Peisajul sonor dispare, contactul cu natura devine o aducere aminte. Doamne ajută-ne și nu ne uita!
The post Țăranii s-au rupt de natură, viile și livezile s-au sălbăticit appeared first on Cotidianul RO.
