Te pui cu gustul ieşenilor?

RMAG news

Liberalii au anunţat, luni, că au câştigat „un vot politic de peste 34%”, preşedinţia Consiliului Judeţean, cu Costel Alexe, şi Primăria Municipiului Iaşi, cu Mihai Chirica, ambii clienţi mai vechi ai procurorilor.

Deşi nu a fost finalizată numărătoarea voturilor de la alegerile locale de duminică, liberalii susţin că au câştigat de asemenea alte 50 de primării din cele 98 de UAT-uri din judeţ, printre care trei din patru oraşe, cu Marius Pintilie la Primăria Municipiului Paşcani, Neculai Zugravu la Primăria Oraşului Târgu Frumos, Ioan Alexa la Primăria Oraşului Podu Iloaiei.

Potrivit unui comunicat remis presei, Costel Alexe, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a obţinut cu aproximativ 110.000 de voturi mai multe ca în 2020, „lucru ce reconfirmă aprecierea şi susţinerea ieşenilor pentru toate proiectele realizate de administraţia liberală în ultimii 4 ani”. „În urma rezultatelor de aseară, Iaşiul este singurul judeţ liberal din întreaga Regiune de Nord-Est a României, obţinând cel mai mare număr de voturi pentru listele Consiliului Local Iaşi şi Consiliul Judeţean”, precizează sursa citată.

„Nu am cuvinte să le mulţumesc ieşenilor îndeajuns pentru această susţinere covârşitoare, aproape 110.000 de voturi acordate mie şi echipei Partidului Naţional Liberal la Consiliul Judeţean Iaşi. (…) Este o nouă dovadă a încrederii pe care electoratul ne-a acordat-o. Vă spun sincer, victoria este a Iaşiului şi a ieşenilor care au demonstrat că merităm statutul de capitală culturală a ţării, de centru european, academic şi democratic. Judeţul Iaşi rămâne singurul judeţ liberal din Moldova, cu 51 de primării liberale, printre care municipiul Iaşi, municipiul Paşcani, oraşul Podu Iloaiei şi oraşul Târgu Frumos”, a transmis Costel Alexe.

Potrivit acestuia, „au câştigat proiectele în locul gâlcevii politice”.

„După una dintre cele mai agresive şi denigrante campanii electorale pe care le-am trăit, au câştigat proiectele în locul gâlcevii politice. Ieşenii sunt oameni inteligenţi şi pragmatici, iar aceste rezultate cred că sunt şi un semnal clar pentru clasa politică locală că trebuie să se ridice la standardele locuitorilor judeţului nostru (…) Eu şi echipa liberală rămânem partenerii ieşenilor. (…) Voi fi ori de câte ori este nevoie în judeţ sau la Bucureşti pentru interesele comunităţii noastre. Mulţumesc tuturor ieşenilor. Voi rămâne un preşedinte pentru toţi, aşa cum am promis. Ştiu ce am de făcut, iar în următorii 4 ani voi lucra la fel ca şi în primii, cu drag şi dragoste pentru Iaşi”, a susţinut Costel Alexe.

Primarul Mihai Chirica le-a mulţumit celor care au ieşit duminică la vot.

„Mulţumesc ieşenilor care m-au votat, dar şi tuturor ieşenilor, indiferent de opţiunea lor de vot. Rămân primarul tuturor şi voi duce la îndeplinire toate lucrurile promise, aşa cum am făcut şi în mandatele anterioare”, a declarat Chirica pentru AGERPRES.

Acesta a afirmat că deşi a fost o campanie lungă, în cele din urmă s-a dovedit a fi un succes.

„S-au întâmplat lucruri care par nefireşti pentru secolul XXI. Noi vorbim despre lupta împotriva extremismului, a limbajului totalitar în expresia lui, radial, cu valenţe de extremă fie ea de dreapta sau de stânga. Dar în cele din urmă a trecut. M-a pus şi pe mine în situaţia de a reconfigura felul în care comunic şi, în cele din urmă, ne-a arătat tuturor că nu e suficient să faci, aşa cum Iaşiul a reuşit să facă în patru modificând din rădăcini un oraş întreg, în sensul bun al cuvântului, ci trebuie să ştii să şi prezinţi ceea ce faci. Mihai Chirica îşi va ţine ritmul de muncă, nu mi-am făcut program aparte privind vreun concediu. Îmi doresc să pun la punct toate proiectele. Mâine avem deja şedinţă de CL”, a menţionat Chirica.

Liderul liberalilor ieşeni, deputatul Alexandru Muraru, se declară mulţumit de faptul că PNL a recâştigat Consiliul Judeţean, Primăriile Iaşi şi Paşcani, Primăria oraşului Podu Iloaiei şi Primăria oraşului Târgu Frumos, „poate una dintre cele mai plăcute surprize ale acestor alegeri”.

„În total 51 de UAT-uri din judeţul Iaşi au devenit liberale. Această victorie este rezultatul unei munci de echipă şi al efortului necontenit al preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, care în patru ani de mandat a schimbat faţa judeţului nostru. Le mulţumesc tuturor colegilor mei primari, candidaţi şi tuturor membrilor care s-au implicat activ în această campanie. Lupta noastră nu a fost doar cu un PSD la Iaşi în care social-democraţii de la Bucureşti au investit enorm de mulţi bani şi resurse pentru a câştiga judeţul Iaşi, ci şi cu minciuna, calomnia şi o campanie murdară. Deşi un partid democratic, PSD nu este un partid al dezvoltării. La Iaşi, niciun mare proiect nu se poate lega de numele PSD”, susţine Muraru în comunicatul de presă.

The post Te pui cu gustul ieşenilor? appeared first on Cotidianul RO.