Țeapă electorală cu pisici. Pe motanul care apare pe afișul de campanie al candidatului PUSL la Primăria Suceava nu îl cheamă Oscar și e, de fapt, din Berlin. Felina e celebră pe internet (FOTO, VIDEO)

Țeapă electorală cu pisici. Pe motanul care apare pe afișul de campanie al candidatului PUSL la Primăria Suceava nu îl cheamă Oscar și e, de fapt, din Berlin. Felina e celebră pe internet (FOTO, VIDEO)

Candidatul PUSL la primăria Suceava, Constantin Harasim, a apărut în urmă cu câteva zile în presa națională după ce, pe afișele de campanie, era însoțit de un motan, Oscar. Pe afiș, era și un mesaj: PUSL, eu și Oscar vom câștiga!”. Se pare că motanul nu era al lui. Poza cu felina era luată de pe internet, iar acel motan e chiar un motan celebru în social media.

Sursa foto: captura video Inquam Photos

Proprietarii reali ai animalului de companie i-au comunicat că îl vor da în judecată

 

Proprietarii reali ai animalului de companie, care au conturi de social media cu peste 330 de mii de urmăritori, i-au comunicat că îl vor da în judecată daca nu ia măsuri pentru remedierea situației. Felina e din Germania, nu din România.

Fostul prefect a comandat un nou set de materiale electorale și le-a postat ca răspuns la mai multe comentarii de pe pagina de FB Louiswildlife unde era acuzat de furt intelectual, tipărind de data aceasta doar un tiraj de 50 de exemplare, conform mențiunilor obligatorii afișate pe materialul electoral, informează cei de la Inquam Photos.

Cum s-a scuzat candidatul PUSL la primăria Suceava

El a încercat să explice că întreaga situație a fost doar o „eroare tipografică” și a inclus o imagine cu „adevăratul Oscar” decorat stângaci într-un program de editare a imaginilor cu o șapcă, un fular și o geantă alături de textul „I’am love Louis ! Oscar it,s bengalez cat !”.

Într-o altă încercare de salva situatia, dar încurcându-se în propriile explicații, după ce a înlocuit felinele pe materialele de propagandă electorală Harasim a menționat că a vrut să îl promoveze pe Louis, motanul cu peste 330.000 de urmăritori, probabil prin prezența acestuia incognito pe cele 160 de afișe lipite în Suceava și prin cei 40 de urmăritori ai contului dumnealui.

Cei care administrează contul pisicii din rasa Main Coon au precizat pentru Inquam Photos că sunt șocați de atitudinea candidatului la postul de primar și afirmă că i-au trimis informațiile necesare pentru ca fostul prefect să poată obține o licență în mod legal pentru perioada în care s-a folosit de imaginea motanului. Tot ei mai menționează că animalul de companie a fost prezent în seriale și filme artistice și că au inițiat sau sprijinit mai multe campanii de curațare a râurilor din regiune și de conservare a zonelor umede din Germania pe baza notorietății motanului.

Țeapă electorală cu pisici. Pe motanul care apare pe afișul de campanie al candidatului PUSL la Primăria Suceava nu îl cheamă Oscar și e, de fapt, din Berlin. Felina e celebră pe internet