“Deşi am depus eforturi enorme în ultimele zile pentru a descuraja un război total în regiunea noastră, afirm în mod clar că nu avem linii roşii în apărarea poporului şi a intereselor noastre”, a declarat Araqchi într-o postare pe X după aterizarea la Bagdad ca parte a turneului său în ţările arabe din zonă.În mesajul său, şeful diplomaţiei iraniene a declarat că “Statele Unite au furnizat Israelului o cantitate record de arme” într-un moment în care statul israelian îşi intensifică campania de bombardamente şi invazia terestră în Liban, în timp ce continuă să lovească Fâşia Gaza devastată de război.Washingtonul a destinat un ajutor militar record de cel puţin 17,9 miliarde de dolari Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, cea mai mare sumă alocată de SUA de când şi-a început programul de asistenţă militară pentru Israel în 1959, potrivit unui raport al Centrului de investigaţii neafiliat de la Brown University în cadrul proiectului ‘Costs of War’.”Acum (SUA) pun în pericol şi vieţile trupelor lor prin desfăşurarea acestora pentru a opera sisteme de rachete americane în Israel”, a adăugat ministrul iranian în postarea sa. Anterior, media israeliene au relatat că SUA ar intenţiona să desfăşoare baterii de apărare antiaeriană THAAD pe teritoriul Israelului pentru a-i întări capacitatea de ripostă la eventuale atacuri din partea Iranului, iar aceste sisteme vor fi operate de militari americani.Şeful diplomaţiei iraniene a sosit duminica aceasta la Bagdad pentru a continua “consultările cu ţările musulmane privind situaţia critică” din Orientul Mijlociu “ca urmare a atacurilor şi agresiunii genocide a regimului israelian în Gaza şi în Liban”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Republicii islamice, Esmaeil Baghaei.Acest turneu – în cadrul căruia a vizitat Libanul şi chiar Arabia Saudită – cel mai mare rival al Iranului în lumea islamică- intervine într-un moment în care Orientul Mijlociu – şi în special Teheranul – se aşteaptă la o ripostă din partea Israelului la atacul iranian cu zeci de rachete balistice de la 1 octombrie.Iranul a efectuat acest atac ca răspuns la intrarea trupelor israeliene în sudul Libanului şi la uciderea aliaţilor săi, inclusiv liderul biroului politic Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, şi a şefului grupării şiite libaneze Hezbollah, Hasan Nasrallah, la Beirut.Potrivit canalului de televiziune american NBC News, administraţia de la Washington apreciază că Israelul ar fi decis să-şi limiteze represaliile la tiruri împotriva unor ţinte militare şi a infrastructurii energetice.Siturile nucleare nu ar fi vizate pentru moment de planul israelian de ripostă, a relatat NBC, citând oficiali americani care au vorbit sub rezerva anonimatului.
Ședință la PNL: Liberalii se reunesc pentru a finaliza listele pentru alegerile parlamentare
Deși la nivel național multe dintre liste au fost deja definitivate, situația din București și din alte câteva filiale rămâne în continuare fluidă, având în vedere că există o competiție internă acerbă pentru locurile eligibile în viitorul Parlament. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 1 decembrie 2024. Please follow and like us:
Cum reacționează zodiile atunci când se enervează. Află ce se întâmplă cu fiecare nativ în parte
Fiecare persoană își gestionează sentimentele de furie și frustrare în mod diferit. Furia este o emoție completă. Semnele zodiacale pot să reacționeze diferit la sentimentele de furie pe care le experimentează de-a lungul vieții. Cum reacționează zodiile atunci când se enervează Semnele zodiacale pot influența personalitatea unui om. Felul în care reacționăm atunci câns trăim…
A rose pressed into a book of love poems inspires a new set of memories
Once upon a time, many years ago, a young woman pressed her senior prom corsage in a book of Shakespearean love poems. She placed the book on her dressing table next to a framed photo of her with her prom date, the wrist wearing her corsage, playfully displayed. And yes she may have had a…
Susan Shelley: Remove, don’t welcome, criminal migrants
Get ready for Operation Ruby Slippers. A lot of people are about to go home. The last time the United States government conducted a mass deportation was 1954. It had a different name that’s not printable in a newspaper today. If anyone had told me five years ago that a majority of the American people…
Descoperire halucinantă în grădina unei bătrâne: plante de marijuana, ascunse printre roșii și castraveți
În fața presei, femeia a declarat că marijuana din grădina ei mirosea frumos și era verde, la fel ca orice altă plantă, așa că nu și-a dat seama despre ce este vorba. Cert este că fiul ei în vârstă de 44 de ani recoltase deja florile de canabis și se pregătea să le vândă. Când…
SpaceX shakes up the space industry with a revolutionary rocket!
The Starship rocket’s Super Heavy booster landed smoothly on its launcher (capture https://www.youtube.com/live/OPUr2dTSQe4 In a spectacular test flight today, Elon Musk’s company succeeded in recovering the first stage of its mega rocket, taking a crucial step towards the reuse of this heavy launcher. On Sunday October 13, 2024, SpaceX achieved a major feat in the…
Niña Polaca, una religión de tintes modernos
Lo que canta y toca Niña Polaca, cala y sacude. Cada cuerpo que forma parte de su público atrapa sus melodías y las interioriza hasta los huesos. Sus conciertos son ritos donde se dramatizan los días malos y se suda. Mucho. Surma (voz), Beto (bajo), Kobbe (batería), Rubén (guitarra) y Claudia (teclado y coros) se…
Un hombre se atrinchera en una vivienda en Noáin (Navarra)
El Grupo de Intervenciones Especiales de la Policía Foral, junto con la Policía Municipal de Noáin (Navarra), han acordonado este domingo la zona alrededor de una vivienda en la calle Arcos de la localidad donde se ha atrincherado un hombre, que podría tener un arma. Según han informado a Europa Press desde la Policía Foral,…
Rareș Bogdan: „Eu nu sunt mare covrigar, eu sunt cu slănina şi cu brânza de burduf”
„Când m-am dus cu preşedintele Ciucă la Brăila, într-o duminică dimineaţă, chiar ne-am oprit să ne luăm covrigi de Buzău, că tot am auzit de ei. Soţia mea e mare mâncătoare de covrigi, că ţine tot felul de cure. Eu nu sunt mare covrigar, nu prea îmi plac mie covrigii, eu sunt cu slănina şi…
De Lola Lolita a Violeta Mangriñán, los looks más cañeros del concierto de Omar Montes en Madrid
El día 12 de octubre en Madrid dio para mucho. Si por la mañana todo el país estaba pendiente del desfile por el Día de la Hispanidad, seguido de la recepción en el Palacio Real, por la noche la capital se transformó en el epicentro de la música urbana. El Palacio Vistalegre fue el escenario…
Vertrauter von Trump: Ex-General Flynn will politische Gegner verfolgen
Der Trump-Vertraute Michael Flynn, ehemaliger US-Offizier, bringt bei einer Veranstaltung potenzielle Hinrichtungen politischer Gegner ins Spiel. Er wolle “die Tore der Hölle entfesseln”. Der ehemalige US-Offizier und kurzzeitige Nationaler Sicherheitsberater der USA , Michael Flynn, hat mit Äußerungen zur möglichen Hinrichtung politischer Gegner für Aufsehen gesorgt. Wie ein Video des Journalisten und Filmemachers Ford Fischer…
Lichtblick trotz Glatzel-Drama: Diese drei großen Fragezeichen gibt es jetzt beim HSV
Man konnte den Eindruck gewinnen, dass Petrus am Sonntag auch noch unbedingt seinen Senf dazugeben wollte. Am Tage nach dem Schock um Robert Glatzel präsentierte sich der Volkspark in erbärmlichem Zustand, es regnete und windete rund um die Heimat des HSV. Passend zur aktuellen Stimmungslage, denn der monatelange Ausfall des Torjägers sorgt für große Ernüchterung….
Planas descarta un arranque de viñas en España
El ministro español de Agricultura, Luis Planas, descartó este domingo que España vaya a optar por el arranque de viñas, como sí ha hecho Francia, como respuesta al descenso del consumo mundial de vino. “Cada país tiene su propia problemática y sus propias soluciones, hoy por hoy”, afirmó Planas en unas declaraciones telefónicas a EFE…
Los jóvenes abanderan la protesta masiva en Madrid por la vivienda
Suenan llaves agitadas en el aire. Es el ruido de la protesta por la vivienda en Madrid este domingo. Jóvenes hartos de las subidas del alquiler que agitan sus llaveros, como símbolo de su indignación. En lugar del cacerolazo, un llaverazo. La juventud, gran perjudicada por la subida desbocada de la vivienda, ha sido este…
El Defensor del Pueblo presenta este martes el informe sobre abusos sexuales en la Iglesia
El Defensor del Pueblo, Ángel Gabilondo, comparecerá el próximo martes 15 de octubre ante la comisión mixta (Congreso-Senado), que se encarga de las relaciones con la institución, para presentar el Informe sobre los abusos sexuales en el ámbito de la Iglesia católica y el papel de los poderes públicos. De esta forma, Gabilondo expondrá las…
En Tunisie, Kaïs Saïed, “un Trump sans le sou, un Poutine sans bouton rouge”
Les Tunisiens sont-ils “déjà” fatigués de la démocratie ? Il y a une semaine, les Tunisiens – et les Tunisiennes – se sont abstenus de voter. Nous avons ainsi réélu triomphalement “Monsieur K” à la tête du pays pour un second mandat. Je me trouvais par hasard au pays après quatre ans d’absence. Je n’envisageais…
Quand Trump imagine Gaza comme Monaco, le bilan de santé dévoilé, les tests anti-Covid de Poutine
L’échéance du 5 novembre se rapproche, ce qui n’empêche pas la campagne présidentielle américaine d’offrir son lot de surprises. Alors que le candidat républicain Donald Trump multiplie les discours confus – au point que la presse se demande s’il n’est pas trop vieux pour être président -, il continue sur sa lancée en affirmant que la…
Final de la Copa del América: El Team New Zealand muerde y gana
Ataca el Team New Zealand (Nueva Zelanda) a Ineos Britannia (Reino Unido) en la presalida de la primera regata del día porque la defensa, dicen, es el mejor ataque; y el equipo neozelandés, Defensor de la Copa del América en Barcelona, consigue que los jueces penalicen a los británicos incluso antes de empezar porque estos…
A rovásírástól a grófnő emlékéig
A székely rovásírás emlékei a Teleki Tékában című kamarakiállításra várják az érdeklődőket a könyvtár nagytermébe október 15-től. 1598-ban készült el Telegdi János Rudimenta priscae Hunnorum linguae… (A hunok régi nyelvének elemei…) című munkája, amely a használatból kiszoruló, feledésre ítélt székely írás (rovásírás) betűit és használatának módját az érdeklődés középpontjába állította. A mű hatásaként a 17-18….
SPD will Steuerreform und Kaufprämie für E-Autos
Ein Jahr vor der Bundestagswahl stellt sich die SPD inhaltlich für den Wahlkampf auf. Der Ukraine-Krieg oder die Migration spielen dabei zunächst kaum eine Rolle. Alles dreht sich um ein Thema. Entlastung von 95 Prozent der Steuerzahler, Kaufprämie für E-Autos und Mindestlohn von 15 Euro: Mit einem Strategiepapier zur Beendigung der Wirtschaftsflaute stellt die SPD…
How ‘pig butchering’ romance scams siphon millions from Californians every year
It took two months of near daily conversations, of first cultivating trust and then love, before he walked into her trap. Two months of phone calls, text messages and video chats. Two months of sharing their life stories and their dreams about the future before he took the bait — an investment opportunity pitched by…
Russland nach Wladimir Putin? Einblicke von Experte Jens Siegert
Russlands Angriff auf die Ukraine hat endgültig zum Bruch mit dem Westen geführt. Doch wie lebt es sich dort heute? Und wie könnte die Zukunft des Landes nach Putin aussehen? Russlandexperte Jens Siegert gibt Antworten. Ein Russland ohne Wladimir Putin ist für viele Menschen kaum vorstellbar. Im Jahr 2000 wurde er erstmals zum Präsidenten gewählt,…
El frutero de TikTok enseña como distinguir un aguacate malo de uno bueno
Es el frutero más famoso de España. Raúl Cardaba, de 25 años muestra con encanto y alegría su pasión por las frutas. Con más de 200 mil seguidores en Tik Tok y casi 350 mil seguidores en Instagram, este famoso frutero comparte multitud de vídeos hablando sobre la fruta, características y curiosidades varias. Sin embargo,…
MrBeast’s Epic Adventure in Romania’s Turda Salt Mine
MrBeast’s latest video, “7 Days of Exploring an Underground City,” showcases an extraordinary adventure filmed at the Turda Salt Mine in Cluj County, Romania. This 20-minute video features MrBeast, whose real name is Jimmy Donaldson, and a rotating cast of well-known YouTubers as they explore the vast and historic underground complex. Our platform previously announced his filming in…
Welcher Keeper kommt zu St. Pauli? Das ist aktuell der Stand der Dinge
Bis zum Training am Montagmittag wird sich nach MOPO-Informationen zumindest noch nichts Finales tun. Auf der Suche nach einem neuen Torhüter ist der FC St. Pauli – natürlich – um eine schnelle Lösung bemüht, zumal am Freitag bereits das Auswärtsspiel bei Borussia Dortmund ansteht. Aber wer sind überhaupt diejenigen Kandidaten, die in Frage kommen? Die…
Pegida: Lutz Bachmann verkündet Aus für islamfeindliche Demos
Der Pegida-Gründer Lutz Bachmann hat das Ende der islamfeindlichen Protestbewegung verkündet. Zuletzt hatte die Gruppe kaum noch Unterstützer mobilisieren können. Der Gründer der islamfeindlichen Bewegung Pegida, Lutz Bachmann, hat das Ende der rechten Demos verkündet. In einem Video, das er auf Telegram hochgeladen hat, steht Bachmann offenbar am Strand von Teneriffa , wo er mittlerweile…
De ce nu e recomandat să folosești șamponul de la hotel. Ce spun specialiștii despre aceste produse
Haine, articole de încălțăminte și produse din trusa de îngrijire, toate ocupă mult spațiu. La final, valiza devine prea plină pentru a mai putea fi închisă. Una dintre opțiunile rămase este să folosești șamponul oferit de hotel. Află care este părerea specialiștilor despre aceste produse. De ce nu e recomandat să folosești șamponul de la…
Junqueras incorpora a siete alcaldes y exalcaldes a su lista para volver a dirigir ERC
El expresidente de ERC, Oriol Junqueras, ha incorporado a siete alcaldes y exalcades republicanos a su candidatura para volver a dirigir el partido tras el congreso del 30 de noviembre, entre los que se encuentran el alcalde de Amposta (Tarragona), Adam Tomàs, y el de Sant Pere de Torelló (Barcelona), Jordi Fàbrega. Son parte de…
Az egységet, az összefogást ünnepelték Agyagfalván
Összesen tizenöt huszárcsapat képviselői jöttek el vasárnap az agyagfalvi rétre, hogy az egybegyűltekkel közösen emlékezzenek az 1848-as székely nemzetgyűlésre. Felvonulásukat az ottani emlékmű megkoszorúzása, majd az alkalomhoz illő istentisztelet követte. Össze kell fogni céljainkért A székelység az agyagfalvi réten kinyilvánította, hogy támogatni fogja a magyarságot az 1848-49-es szabadságharcban, ugyanakkor az erdélyi románság és szászok támogatására…
Continuă alerta de securitate în toată România! Forțele de ordine sunt în stradă după amenințarea teroristă
În acest weekend fost luate mai multe măsuri de urgență, iar autoritățile se află și la această oră în stradă, în special în zonele în care se desfășoară ceremonii religioase. Please follow and like us: