Termometrele vor exploda în următoarele zile. Codul roșu de caniculă a fost extins şi se vor atinge 42 de grade

Termometrele vor exploda în următoarele zile. Codul roșu de caniculă a fost extins şi se vor atinge 42 de grade

Avertizarea de caniculă extremă a fost extinsă și prelungită pentru mai multe regiuni din țară, anunță ANM. Temperaturile vor atinge 42 de grade Celsius, iar codul roșu va fi în vigoare pentru încă două zile.

România, sub o cupolă de foc la 42 de grade celsius

Meteorologii au transmis că Bucureștiul și 28 de județe din țară se află sâmbătă și inclusiv duminică sub avertizare de cod roșu de caniculă.

Inițial, ANM a precizat vineri că peste trei sferturi din județele țării vor fi sub cod roșu de caniculă și disconfort termic sever în acest sfârșit de săptămână, cu temperaturi ce vor ajunge la 41 de grade.

Un cod roșu, care era valabil pentru 13 și 14 iulie și care acoperea regiuni din Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, precum și Bucureștiul, a fost prelungit pentru luni și marți, 15 și 16 iulie. De asemenea, au fost incluse și zonele din Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei.

Avertizarea transmisă de ANM

Cod roșu de caniculă în aproape toată țara. Zonele cele mai afectate.

Disconfortul termic va fi extrem, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime nu vor scădea sub 22 de grade, ceea ce va conduce la nopți tropicale.

Valul de căldură va persista pe tot teritoriul țării și în zilele următoare, conform informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) sâmbătă.

Meteorologii avertizează că perioada de caniculă va continua și în următoarele patru săptămâni, cu temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă a anului.

„Extindere şi prelungire Cod roşu de caniculă

Valabilitate: 15, 16 iulie

Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat 

Zone afectate: Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei

În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură va continua să se intensifice. 

Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade.”, scrie în informarea de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Prognoza meteo pentru săptămâna 15 – 22 iulie

Temperaturile vor fi mai mari decât cele normale pe tot teritoriul României, cu abateri termice mai mari în regiunile sudice și sud-vestice. Precipitațiile vor fi deficitare în vest, nord-vest și centrul țării, iar în restul regiunilor vor fi în limite normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru săptămâna 22 – 29 iulie

Temperaturile medii vor depăși normele climatologice pe întreg teritoriul țării, în special în sud. Precipitațiile vor fi, în general, în limitele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Prognoza meteo pentru săptămâna 29 iulie – 5 august

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în toate regiunile, în special în sud. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de valorile normale, dar cu tendință ușoară de deficit în unele zone.

Prognoza meteo pentru săptămâna 5 – 12 august

Valorile termice medii vor fi peste cele normale pentru această perioadă pe întreg teritoriul României, în special în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Please follow and like us:
Pin Share