Tomi Cristin împlinește 59 de ani: ”Nu cred că vreun alt actor a primit vreodată atâtea înjurături, huiduieli și scuipături”. Exclusiv

Actorul Tomi Cristin recunoaște că, până să o cunoască pe soția lui, Alina, nu s-a considerat niciodată genul familist. Are două facultăți, una de teatru și una de teologie și recunoaște că, dacă ar putea, ar șterge toate nopțile tinereții în care a băut alcool.

Tomi Cristin face dezvăluiri în premieră despre viața de familie

Tomi Cristin împlinește 59 de ani și își aduce aminte că primii bani pe care i-a câștigat au fost muncind ca sculer matrițer la fabrica de tractoare. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, Tomi Cristin recunoaște că a dat la actorie pentru că avea nevoie de o meserie fără prea multe responsabilități și că n-a dormit o noapte întreagă după ce și-a văzut, pentru prima dată, viitoarea soție.

”Tatăl meu a murit când eu aveam cinci ani, tot atunci am rămas fără casă”

La mulți ani, Tomi Cristin. Sincer, ce-ți dorești cel mai mult, nu neapărat de ziua ta?

-Mulțumesc pentru urare! Poate sună ciudat, dar la 59 de ani nu mai am mari ambiții profesionale și nici mari neîmpliniri personale de rezolvat. Îmi doresc să fiu sănătos și să petrec cât mai mult timp cu familia mea.

Cum îți petreceai ziua în copilărie? Ce cadouri primeai de la părinții tăi?

-În copilărie îmi sărbătoream ziua de naștere în vacanță la bunicii mei din partea mamei, în satul Podu Oltului, comuna Hărman, Județul Brașov. Tatăl meu a murit când eu aveam cinci ani, tot atunci am rămas fără casă, iar mama a rămas fără serviciu.

N-am avut o copilărie prea veselă, dar în anii care au urmat mama s-a străduit să îmi facă în fiecare an un cadou de ziua mea. Chiar și anul acesta, înainte de a trece la cele veșnice, a ținut să-mi lase moștenire, ca un cadou. O bucată de pământ care a aparținut bunicilor mei, acolo în satul unde îmi sărbătoream zilele de naștere în copilărie.

Tomi Cristin a primit cu caiac de ziua lui

Ai vreun tabiet pe care-l faci numai astăzi?

-În fiecare an de ziua mea, dimineața, soția și copii mei îmi cântă ”La mulți ani” și îmi oferă fiecare câte un cadou. Întotdeauna mâncăm împreună la prânz  acasă, eu suflu în lumânările de pe tort și bem șampanie fără alcool.

Anul acesta am primit cadoul de la soția mea în avans, pe malul lacului Balaton în Ungaria. E un caiac cu două locuri și ea a considerat că era locul cel mai potrivit pentru un asemenea cadou.

”George Motoi mi-a spus că 30 de ani e cea mai frumoasă vârstă pentru un actor”

Ai vreo amintire de ziua ta, vreo întâmplare care ți-a rămas în memorie?

-Pentru că ziua mea se nimerește mereu în concediu, mi-am dorit  să văd și eu cum e să fii sărbătorit de colegi la teatru. Și-mi amintesc că mi s-a întâmplat de două ori. O dată  la 19 ani, la Institutul de teatru ”Szentgyorgy Istvan” din Târgu Mureș, în primul an de facultate. Repetam alături de colegii mei din anul patru piesa ”Acești nebuni fățarnici ” de Teodor Mazilu în regia d-nei Adriana Piteșteanu.

A doua oară la 30 de ani, la Teatrul Național din București, când repetam piesa ”Căutăm autor dramatic” de Marica Beligan, în regia lui George Motoi, alături de colegii mei Cezara Dafinescu și Damian Crâșmaru. Țin minte că George Motoi mi-a spus atunci că 30 de ani e cea mai frumoasă vârstă pentru un actor.  Am fost de acord, dar acum i-aș răspunde cu un citat din colegul meu Claudiu Bleonț :”Actorii n-au vârstă!”

Tomi Cristin recunoaște: ”Până să mă-nsor nu m-am considerat niciodată genul familist”

Care este cea mai mare realizare a ta în acești 59 de ani pe care-i împlinești? 

-În plan personal cea mai mare realizare a mea este, bineînțeles, familia. Alina, soția mea și copiii mei. Anastasia are 12 ani, Andrei 14 și Ana-Maria 21de ani. Mai ales că, până să mă-nsor, nu m-am considerat niciodată genul familist.

Profesional mă bucur că am reușit să scriu o piesă de teatru, să o regizez și să joc în ea la T.N.B. Am făcut asta cu ajutorul actorului și scriitorului Mimi Brănescu, la al cărui atelier de scriere dramatică am participat timp de un an. Trag concluzia, acum la 59 de ani, că dacă vrei să realizezi în viață ceva de care să fii mândru, musai trebuie să fii sprijinit de oameni de nădejde în care să-ți pui  toată încrederea.

”Trăiam la voia întâmplării, într-o boemie nesănătoasă, fără să-mi pot asuma niciun fel de răspundere”

Cum era Tomi Cristin la 20 de ani și cum este cel de azi? Ce crezi că ai câștigat și ce simți că ai pierdut?

-La douăzeci de ani, în plin comunism, trăiam la voia întâmplării, într-o boemie nesănătoasă, fără să-mi pot asuma niciun fel de răspundere, și dând randamentul unui om care-și pierde nopțile. În pandemie, când teatrele s-au închis, Ion Caramitru ne-a strâns pe toți și ne-a sfătuit să traversăm această perioadă citind cât mai mult și făcând cât de mult sport putem.

Cred că asta am învățat de la oamenii cu care m-am intersectat în viață, că nu trebuie să te dai niciodată bătut. Că frumusețea vieții nu stă neapărat în mari realizări ci într-o continuă stare de pregătire, într-o învățare continuă, indiferent de vârstă sau de greutăți. Breasla noastră are chiar o lucrare al cărei titlu este foarte sugestiv în acest sens. Ea aparține lui Konstantin Stanislavski și se cheamă ”Munca actorului cu sine însuși”. Ce am pierdut? Poate naivitatea cu care la douăzeci de ani credeam că toți oamenii sunt buni.

Tomi Cristin vorbește despre perioada liceului: ”Eram la limita corijenței”

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

-Am absolvit liceul ”Nicolae Titulescu” din Brașov, ca și colegii mei de la TNB, regretatul Șerban Ionescu, sau mai tânărul Alexandru Barbu. Pe vremea aceea liceul se chema ”Industrial Tractorul” pentru că pregătea muncitori calificați pentru fabrica de tractoare de peste drum. Învățam foarte bine doar la limba franceză, și asta datorită profesorilor mei din școala generală, Adriana Gherman și Alexandru Floricioiu.

În rest, la celelalte materii eram la limita corijenței. Eram timid, dar descoperisem dansul, și datorită coregrafei cu care lucram am reușit să mă clasez pe locul întâi la nivel național la festivalul ”Cântarea României”. Lucru considerat pe atunci foarte important, și asta m-a transformat peste noapte într-o mică vedetă.

Ai copiat vreodată la vreun examen?

-Mi-a părut rău că n-am învățat în liceu și am încercat să recuperez după. Am terminat două facultăți, actoria și teologia, am făcut studii post universitare la facultatea de Psihologie și Științele Educației, ca să pot preda.

Am făcut chiar și un an de regie, iar acum sunt doctorand la U.N.A.T.C. N-am copiat niciodată pentru că nu vreau să-mi fur singur căciula și pentru că nu vreau să cred sau să se creadă despre mine că sunt altcineva decât sunt.

Tomi Cristin a câștigat primii bani lucrând ca sculer matrițer la fabrica de tractoare

Mai ții minte când ai când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Am lucrat timp de un an de zile, între 17 și 18 ani, ca muncitor calificat, sculer matrițer, la Fabrica de Tractoare ”Tractorul” Brașov. Tot salariu îl dădeam în casă mamei mele. Nu mi-am cumpărat nimic din primii bani pentru că mi se părea că nu am nevoie de nimic. La sfârșitul acelui an mi-am luat un concediu de studii de treizeci de zile și am intrat la teatru.

Pe atunci, la teatru erau doar două locuri pentru băieți. Am intrat ultimul. După asta am mai lucrat două săptămâni în fabrică. Să mai zică cineva că nu sunt un actor muncitor!  Colegii mei mă felicitau că o să fiu inginer. Nu le spusesem că am dat la teatru, ci că am dat la facultate. Îmi spuneau cu mândrie: ”O să fii șeful nostru!” N-am avut puterea să-i contrazic.

“Aveam nevoie de o îndeletnicire fără să-mi asum responsabilități profesionale majore”

De ce teatru? Ce te-a determinat să urmezi această carieră?

-Cred că eram prin clasa a cincea când ne-au dus prima oară cu școala la teatru. Mi-amintesc că m-am mirat atunci când am aflat că oamenii aceia de pe scenă sunt plătiți să facă asta. Aveam să aflu mai târziu că nu sunt chiar atât de bine plătiți. Și m-am gândit atunci că aș putea și eu.

Am ales teatrul pentru că am observat că, la sfârșitul fiecărei reprezentații noi, spectatorii, aplaudăm actorii necondiționat, fie că ne-a plăcut sau nu spectacolul. Eu aveam nevoie de o validare necondiționată și de o îndeletnicire care să-mi asigure existența fără să-mi asum responsabilități profesionale majore (cum ar fi în cazul medicilor, avocaților, profesorilor). Am găsit asta în teatru, în ”meseria” de actor.

Tomi Cristin vorbește despre cel mai penibil moment din carieră: ”Nu cred că vreun alt actor a primit vreodată atâtea înjurături, huiduieli și scuipături”

Îți mai aduci aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat?

-”Teama de ridicol” este un exercițiu de improvizație care se face în primul an de facultate. Toți actorii trec la un moment dat prin asemenea momente. Cu mulți ani în urmă, când eram foarte tineri am fost, împreună cu colegul meu Andrei Duban, mascotele echipelor finaliste la Campionatul Național

Costumele fuseseră aduse special de la Hollywood și cântăreau foarte multe kilograme. A fost un calvar. Nu vedeam prea bine prin cioc, de-abia respiram și ne deplasam foarte greu încălțați cu labele imense de rățoi. Fatalitatea a făcut să intrăm în teren la începutul meciului decisiv, ca mascote, fiecare prin dreptul galeriei echipei adverse.

Nu cred că vreun alt actor a primit vreodată, în întreaga lui carieră,  atâtea înjurături, huiduieli și scuipături, câte am primit noi de la intrare până la începerea partidei! Sigur, toate astea erau adresate mascotelor, celor două rațe, și nu celor doi actori total nevinovați aflați la muncă în ele. Pentru suporteri a fost un moment normal, pentru noi a fost destul de penibil.

Tomi Cristin si Alina, o iubire speciala: ”N-am dormit deloc în noaptea aia gândindu-mă la ea”

Îți mai aduci aminte cum ai cunoscut-o pe Alina? Care a fost primul gând atunci când ai văzut-o?

-Mi-am cunoscut soția la Teatrul Național din București, la repetițiile spectacolului ”Audiție pentru Medeea” de Olga Delia Mateescu, regizat de Silviu Jicman, care îmi fusese profesor la facultatea de regie. În spectacol apărea un cor antic format din studenți de la două facultăți de teatru, U.N.A.T.C. și ”Luceafărul”, iar viitoarea mea soție făcea parte din acest cor.

Studenții de la facultatea „Luceafărul” fuseseră invitați să joace în spectacol de către mine, care le eram profesor. În aceeași calitate își invitase și doamna Olga proprii studenți, printre care se afla și Alina. Practic datorăm întâlnirea noastră doamnei Olga Delia.

Primul lucru pe care l-am spus cu voce tare atunci când am văzut-o prima oară pe viitoarea mea soție a fost: ”Cine e fata asta?”, adresându-mă bineînțeles celor din jur și divinității. Repetițiile au durat aproximativ trei luni iar în seara premierei, la sala Atelier, după spectacol, am cerut-o de soție și ea a spus da. Au trecut de atunci 23 de ani.

Sincer, cine pe cine a cucerit?

-Alina m-a cucerit prin simpla ei apariție. Țin minte că n-am dormit deloc în noaptea aia gândindu-mă la ea. Și pe atunci nu aveam insomnii.

“Cred că, dacă am fi fost mai mulți, ar fi fost și mai ușor”

Cum reușiți să aplanați conflictele, inerente într-o familie? Cine cedează primul?

-Suntem o familie de cinci, așa încât în cazul unui conflict, fiecare preia puțin din tensiune și lucrurile se rezolvă. Cred că, dacă am fi fost mai mulți, ar fi fost și mai ușor. Nu-mi amintesc să fi avut vreun conflict major în ultimii 23 de ani.

În cazul în care apare o problemă sau avem de luat o decizie, înainte de a acționa, discutăm până ajungem la un acord comun. Să păstrăm echilibrul pe care l-am avut de la începutul relației e mai important pentru noi decât satisfacerea unui orgoliu de moment. Cu alte cuvinte, fiecare este dispus oricând să cedeze în favoarea celuilalt.

Tomi Cristin, un tată la extreme: ”Uneori sunt excesiv de permisiv, alteori nedrept de drastic”

Cum este tăticul Tomi Cristin? Când vine vorba de Ana-Maria, Andrei și Anastasia ești genul relaxat sau mai intri în panică?

-Cred că, dacă aș fi avut un model masculin în copilărie, m-aș fi descurcat mai ușor ca tată. Alunec în extreme, uneori sunt excesiv de permisiv, alteori nedrept de drastic. Încerc să-mi acopăr lacunele cu experiența dobândită ca moderator al emisiunii online ”Școala familiei”, o emisiune despre parenting coordonată de lect. univ. dr. Oana Moșoiu.

Ce ai învățat, până acum, de la copiii tăi?

-Am trei copii foarte buni, Anastasia (12 ani), Andrei (14 ani) și Ana-Maria (21ani) și sunt mândru de ei. Mi-au spus odată: ”Petrece cât mai mult timp cu noi că o să creștem, o să plecăm și n-o să mai ai când!” Asta am învățat de la ei. Cred că au dreptate și mi-am propus să-i ascult. Vreau să petrecem cât mai mult timp împreună.

Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?

-Regret foarte mult că, datorită programului încărcat, am renunțat anul acesta la sport. Până acum câteva luni am fost legitimat la Budo Gym Club unde practicam Karate Kyokushin sub îndrumarea unor antrenori de prestigiu ca Sensei Damian Deheleanu și Shihan Gruia.

Recomand acest club și acest sport tuturor celor care, indiferent de vârstă, vor să se simtă bine în pielea lor făcând sport. Eu resimt din plin lipsa antrenamentelor.

Tomi Cristin, un actor asumat: ”Succesul cumulat mi se urcase la cap”

A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a urcat la cap?

-Am prezentat în anul 2000 la TVR o emisiune de divertisment care a avut mare succes, ”Super gol show”. Tocmai prezentasem Festivalul internațional ”Cerbul de aur” de la Brașov și succesul cumulat mi se urcase la cap. Am crezut că așa o să fie toată viața. Din păcate sau din fericire, în majoritatea cazurilor, o dată cu dispariția actorului pe sticlă i se topește și celebritatea. Cred că pentru mine a fost mai bine așa.

”Aș șterge cu buretele din tinerețea mea nopțile boeme pierdute în care am băut alcool”

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

-Aș șterge cu buretele din tinerețea mea, dacă s-ar putea, nopțile boeme pierdute în care am băut alcool. Am pierdut mult din cauza asta, social, personal și profesional. Acum nu mai pot da timpul înapoi.

Odată cu apariția familiei m-am oprit, dar dacă ar fi să o iau de la capăt aș evita total alcoolul. Asta dacă ar fi să pot scoate ceva din biografia mea.  Dar dacă aș putea să pun în viața mea ceva ce nu am făcut și-mi pare foarte rău, aș pune învățatul. Aș învăța bine la școală.

Unde te putem vedea în perioada următoare?

-Pot fi văzut în această stagiune în spectacolele Teatrului Național București: ”Călătoria”, ”Secretul familiei Posket”, “Două pe față două pe dos”, „Cursa de șoareci”, .”Preșul”.

Tot la Național joc în spectacolele independente ”Candele nestinse” și ”În drum spre Iași” și nu în ultimul rând în spectacolul scris și regizat de mine, “E vina ta!”.

Please follow and like us: