Tragerea la sorţi pentru turul 1 din preliminariile UEFA Champions League, live video online. Cu cine pică FCSB și când joacă

Tragerea la sorţi pentru turul 1 din preliminariile UEFA Champions League, live video online. Cu cine pică FCSB și când joacă

Tragerea la sorţi pentru turul 1 din preliminariile UEFA Champions League are loc marți, 18 iunie, la Nyon. Campioana României, FCSB, va afla cu cine va juca în cea de-a 70-a ediție a celei mai importante competiții continentale.

Tragere la sorți turul 1 preliminar UCL. Cine transmite la TV, cum să vezi tragerea live stream, de la 15:30

Evenimentul care va atrage toate privirile fanilor FCSB și nu numai va avea loc la Nyon, așa cum se întâmplă în mod tradițional. Televiziunile care difuzează în România competiția nu au anunțat că vor transmite tragerea la sorți pentru turul 1 din UEFA Champions League.

Evenimentul poate fi urmărit online, pe site-ul UEFA.tv. De asemenea, dacă vrei să știi în timp real care sunt meciurile rezultate în urma tragerii, poți rămâne pe FANATIK.ro. De aici afli imediat cu cine a picat FCSB!

Cum se desfășoară tragerea la sorți pentru preliminariile UEFA Champions League

Tragerea la sorți pentru turul 1 din preliminariile UEFA Champions League se va desfășura în formatul cu care forul continental i-a obișnuit deja pe suporteri. FCSB își știe deja posibilii adversari, făcând parte din categoria echipelor venite pe ruta campioanelor.

UEFA a decis, în cele din urmă, să împartă cele 28 de echipe participante în acest tur preliminar în trei grupe. Iată cum arată grupele:

Grupa 1: Slovan Bratislava (Slovacia), Lincoln Red Imps (Gibraltar), The New Saints FC (Țara Galilor), FC Ballkani (Kosovo), FK Borac Banja Luka (Bosnia și Herțegovina), Hamrun Spartans (Malta), FC Struga (Macedonia de Nord), FK Decic (Muntenegru), KF Egnatia (Albania), UE Santa Coloma (Andorra).

Grupa 2: HJK Helsinki (Finlanda), FC Flora Tallinn (Estonia), KI Klaksvik (Insulele Feroe), Shamrock Rovers (Irlanda), FC RFS (Letonia), NK Celje (Slovenia), Larne FC (Irlanda de Nord), FK Panevezys (Lituania), Vikingur Reykjavik (Islanda), FC Differdange 03 (Luxemburg)

Grupa 3:  Ludogorets (Bulgaria), FCSB (România), FC Pyunik (Armenia), FC Petrocub (Moldova), FC Dinamo Batumi (Georgia), Dinamo Minsk (Belarus), Ordabasy (Kazahstan), Virtus AC (San Marino).

La tragerea la sorți vor fi trei urne în care vor fi amplasate bilele. Pentru fiecare grupă, într-o urmă se vor pune bilele capilor de serie, în timp ce în cealaltă vor fi bilele aferente echipelor care nu sunt capi de serie.

Se va extrage din fiecare urnă câte o bilă, care va fi pusă în cea de-a treia urnă. Astfel, sunt determinate meciurile aferente fiecărei grupe. Echipa extrasă prima din cea de-a treia urnă este considerată gazda primei manșe.

Cum arată lista capilor de serie la tragerea la sorţi pentru turul 1 din preliminariile Ligii Campionilor

Iată care sunt toate cele 14 formații care beneficiază de statutul de cap de serie la tragerea la sorți pentru turul 1 din preliminariile UEFA Champions League:

Slovan Bratislava (Slovacia)
Lincoln Red Imps (Gibraltar)
The New Saints FC (Țara Galilor)
FC Ballkani (Kosovo)
FK Borac Banja Luka (Bosnia și Herțegovina)
HJK Helsinki (Finlanda)
FC Flora Tallinn (Estonia)
KI Klaksvik (Insulele Feroe)
Shamrock Rovers (Irlanda)
FC RFS (Letonia)
Ludogorets (Bulgaria)
FCSB (România)
 FC Pyunik (Armenia)
FC Petrocub (Moldova)

Care sunt posibilele adversare ale FCSB la tragerea la sorţi pentru turul 1 din preliminariile UEFA Champions League

Cum FCSB se bucură de statutul de cap de serie în primul tur preliminar al UCL, de pe lista posibilelor sale adversare fac parte următoarele formații:

Dinamo Batumi (Georgia)
Dinamo Minsk (Belarus)
FC Ordabasy (Kazahstan)
Virtus AC 1964 (San Marino)

Când se vor juca meciurile din turul 1 preliminar UEFA Champions League. Programul din preliminariile UCL

UEFA a stabilit deja perioadele în care se vor juca meciurile din primul tur preliminar al Ligii Campionilor 2024-2025. Manșa tur a partidelor, inclusiv a dublei în care va fi implicată FCSB, va avea loc în zilele de 9 și 10 iulie.

Returul, la finalul căruia roș-albaștrii pot afla dacă vor continua drumul către faza principală competiției, se va disputa peste fix o săptămână. Mai exact, pe 16 sau pe 17 iulie.

Cine transmite la TV UEFA Champions League, sezonul 2024 – 2025

Ediția 2024-2025 a UEFA Champions League va avea un format nou. Nu vor mai exista opt grupe, ci competiția se va desfășura sub formă de ligă. Fiecare echipă care trece de play-off va juca opt meciuri, înainte de a fi stabilite cluburile calificate în fazele superioare.

În România, competiția va fi televizată pe canalele Digisport și Prima Sport. De reținut că meciurile din tururile preliminare au șanse mari să fie televizate pe alte posturi. Astfel, partida în care va fi implicată FCSB după tragerea la sorţi pentru turul 1 din preliminariile UEFA Champions League s-ar putea vedea pe alt canal, în funcție de cine reușește să cumpere drepturile.

Posibili adversari FCSB turul 2 preliminar UCL

Dacă reușește să se califice în turul doi preliminar al UCL, FCSB nu va mai avea privilegiul de a fi cap de serie. Astfel, potențialii adversari ai roș-albaștrilor sunt trupe mult mai puternice decât cele peste care aceștia ar putea da în primul tur. Este vorba despre:

PAOK (Grecia)
Bodo/Glimt (Norvegia)
Sparta Praga (Cehia)
Ferencvaros (Ungaria)
Slovan Bratislava (Slovacia)
APOEL Nicosia (Cipru)
Ludogorets Razgrad (Bulgaria)
Maccabi Tel-Aviv (Israel)
Qarabag (Azerbaidjan)
Malmo (Suedia)
FC Midtjylland (Danemarca)
HJK Helsinki (Finlanda)

Prima manșă din turul doi preliminar din Liga Campionilor este programată să se dispute în 23 și 24 iulie, în vreme ce returul va avea loc pe 30 sau 31 iulie, adică după o săptămână.

Reacțiile FCSB după tragerea la sorți. Ce spun oficialii și jucătorii

FANATIK.ro vă oferă toate detaliile despre ce se întâmplă la Nyon în data de 18 iunie. De aici aflați cel mai repede cu cine a picat FCSB la tragerea la sorţi pentru turul 1 din preliminariile UEFA Champions League. 

Tot noi vă oferim și cele mai tari reacții ale oficialilor campioanei României, precum și punctele de vedere ale echipelor trupei antrenate de Elias Charalambous.

Live Blog: Urmărește în timp real tragerea la sorţi pentru turul 1 din preliminariile UEFA Champions League 2024

Pe FANATIK.ro găsiți în timp real informațiile esențiale despre tragerea la sorți de la Nyon și aflați imediat toate informațiile cheie despre viitoarea adversară a campioanei României.

Rămâneți pe site-ul nostru pentru a afla primii cu cine a picat FCSB în turul 1 preliminar din UEFA Champions League și cine sunt vedetele viitoarei adversare a roș-albaștrilor!