Turist în orașul meu – „Mânăstirea Franciscană” sau Biserica Romano-Catolică cu hramul Sfânta Elisabeta din Orăștie. Mă apucasem să scriu o serie de articole pentru promovarea turistică a Orăștiei. O fac dar pe sărite, nu-mi doresc să-i mint și puținii turiști ce opresc prin Orăștie!
Deocamdată aproape tot ce ar fi de vizitat poartă „ștampila – șantier în lucru”, excepție făcând „Mănăstirea Franciscană”, așa că la aniversarea celor 800 de ani de la atestarea documentară a urbei NU se va tăia pamblica nici la buda publică că și asta este încă în administrarea constructorului.
Cum ajungeți la „Mânăstirea Franciscană” din Orăștie?
După ce ați ajuns la una din intrările orașului veți da de indicatorul spre Cetatea Orăștiei, opriți lângă Cetate ori lângă Primărie, sunt spații de parcare, nu vă îndreptați direct către Costești. Din parcare, pentru dezmorțit, puteți „da o tură” pe lângă zidul exterior al Cetății și veți putea vedea ce am mai rămas din Muzeul de Etnografie și Artă Populară Orăștie și Colegiul Kún, locul în care a învățat o perioadă de timp și pilotul inginer Aurel Vlaicu, instituție de învățământ în care s-au format vreo 13 Academicieni în diverse domenii din spațiul European și multe alte personalității de talie mondială. Aici, după finalizarea lucrărilor (nu se știe când va fi asta) o să fie Muzeul Orăștie.
Tot lângă Cetate sunt Sinagoga (contracție de secol XIX) și casa Shochetului, acel măcelar ce era expert în sacrificarea animalelor pentru alimentația kosher (kasher) (evreii aveau voie să mănânce numai alimentele permise de Legea Mozaică, preparate de propriul lor măcelar. De exemplu, carnea de vită admisă era numai cea a vitelor cu copite despicate, care rumegau furaje, peștii permiși erau numai cei cu solzi și cu aripioare etc, Sochetul nu este un simplu măcelar; el trebuie sa fie o persoana pioasa, foarte bun cunoscător al legilor evreiești, în special cele legate de kashrut. În comunitățile mai îndepărtate si mai mici, rabinul si sochetul erau adesea aceeași persoana.), de aici am mâncat în copilărie primele pâinici din aluat nedospit și o grămadă de alte bunătăți la care acum amintindu-mi îmi lasă gura apă. Vizavi de Sinagogă este Moara Cetății, – nu știu cine o fi numit-o așa deoarece este înafara zidurilor cetății. Cetatea având cuptor de pâine și moară manuală în interior. – cu o tradiție seculară în morărit.
Trebuie să fac mențiunea că niciunul dintre obiectivele menționate nu poate fi vizitat din interior, unele fiind în refacere și reabilitate – Cetatea, Colegiul Kún. Iar la Sinagogă și casa Shochetului deșii sunt în grija primăriei nu aveți cum să intrați, că la promovare turistică municipalitatea-i VARZĂ.
Luați-o per pedes apostolorum peste podul ce-i lângă moară iar în stânga veți da de Biserica Ortodoxă cu hramul Sf. Nicolae (vechiul patron spiritual al urbei), părintele Scânteie fiind un bun primitor de oaspeți și totodată un rafinat intelectual. Puțin la stânga și în partea dreaptă veți întâlnii impunătorul edificiu al Liceului „Aurel Vlaicu”, școală de învățământ ce-și desfășoară activitatea, cu o scurtă întrerupere, din 1910. Dacă aș fi director pe perioada de vară aș face în așa fel încât să poată fi vizitat și prezentat călătorului prin Orăștie, dar de…
Mergând înainte veți vedea în față vechea școală Romano-Catolică, azi stabiliment pentru orfanii, iar la dreapta după 10 metri o să găsiți poarta Mânăstirii Franciscane, locul destinației dumneavoastră de azi:
„Mânăstirea Franciscană” sau Biserica Romano-Catolică cu hramul Sfânta Elisabeta din Orăștie
Dacă ați îndrăznit și ați trecut pragul porții Mânăstirii lăsați-vă cuprinși de LINIȘTEA SECOLELOR DE RUGĂCIUNE ȘI PACEA LOCULUI. Vizitați Biserica și sunați la ușa de la intrarea dinspre interior. Lăsați ceva pentru educația și întreținerea copiilor însă nu vă așteptați la ghidaj. Puteți face câte fotografii voiți dat nu fotografiați copii și lăsați în liniștea lor pe cei ce se roagă.
Ca un scurt ghid istoric vă las scrierea de mai jos:
Pentru a avea o privire de ansamblu asupra istoricului lăcașurilor de cult Catolice din Orăștie trăbă musai a readuce în fața cititorului câteva date din articolele prezentate anterior.
Primul edificiu de cult creștin din piatră, cunoscut sub numele de Rotonda de la Orăștie, o capelă circulară folosită probabil de familiile nobiliare din zonă, foarte asemănătoare cu rotonda de la Geoagiu sau altele din Europa centrală, construite la sfârșitul secolului al XI-lea. O legendă spune că un cavaler cruciat, Anselm von Braz, castelan din Logne, s-ar fi stabilit în regiunea Orăştiei dar nu s-au găsit dovezi în acest sens. În jurul anului 1200, după relatările cronicilor, a început construirea unor ziduri de piatră în jurul aşezării dar lucrările au fost abandonate după o vreme, condiţiile nefiind favorabile pentru ridicarea acestora.
Biserica și Mânăstirea Franciscana din Orăștie (actual Reformată) a fost construita cu siguranță la mijlocul secolului al XIII-lea, deoarece anul 1302, aceasta, era deja sediul Ordinului Franciscan din Ardeal, iar din faptul că preoții Catolici erau școlarizați aici deducem că era un loc importat. Lungimea primei bisericii era peste de 61 metri, un locaș de cult mare, pentru acea vreme.
Turcii au distrus biserica și mânăstirea de mai multe ori. Dar de fiecare atât biserica cat si mânăstirea au fost reconstruite. Original biserica a fost construita în stil Roman ceea ce este dovedit și de grosimea zidurilor. După distrugere pricinuite de năvălitorii turci fiind reconstruită în stilul Gotic.
Călugării Ordinului Franciscan au părăsit Orăștia în anul 1552 iar biserica a deveni biserica Luterana la presiunea sașilor. În 1661 turcii distrug din nou biserica și ruinată. Prima renovare fiind cea menționată anterior și a avut loc imediat după epoca Reformei. O altă renovare mai substanțială a fost cea din anul 1631 care s-a executat cu sprijinul financiar al principelui Gheorghe Rákóczi I.
În anul 1752 biserica a fost renovată din nou, tot atunci s-a construit un turn (din la aproximativ șapte metri distanta către vest față de turnul actual, fiind posibil ca nava mică estică existenta astăzi.
După revenirea franciscanilor, aceasta sa întâmplat la 30 august 1730 când, imediat, s-au apucat de reconstruirea Bisericii și a Mânăstirii însă nu în Cetatea Orăștiei ci la o mică distanță de aceasta. Locul unde se află și astăzi.
Un mare ajutor pentru reconstrucție au primit de la guvernatorul Grof Haller Janos și soția acestuia Daniel Zsofia (Jofia) așa cum este dovedit de inscripția aflată la intrarea în sacristie. Ca între anii 1749-1752 să fie reconstruit vechiul altar.
Mânăstirea primește înfățișară de acuma după anul 1754. Camerele și coridoarele boltite stau mărturisire. Pentru ca spațiul nu a fost suficient pentru credincioși între anii 1880-1881 sa extins construcția pe vechea fundație cu încă 11 metrii. Atunci sa construit și turnul bisericii.
Mobilierul, altarul principal amvonul, cele două altare laterale, dulapul vestiar din sacristie sunt din secolul XVIII. Tot din aceiași perioadă este și splendidul crucifix, de 4 metrii, aflata la intrare.
Biserica și Mănăstirea au mai trecut printr-o reparație mai consistenta între anii 1927 si 1936.
Atunci au fost refăcute și picturile interioare, acestea fiind fost executate de către pictorul Hercegh Ferent (Herteg).
În interiorul bisericii se afla o cruce de lemn cu inscripția MISSIO, având înscris pe ea anii în care Călugări Franciscani din Orăștie au participat la misiunile papale. Biserica este dotată cu o splendidă orgă. Fapt ce a permis organizarea, în decursul timpului, a unor concerte scrise pentru acest instrument. In Cripta subterană sunt înmormântați preoții care au slujit în acest lăcaș de cult. Biblioteca găzduiește cărți vechi, cronici, codexuri rare și de valoare.
Mânăstirea primește înfățișară de acuma după anul 1754. Camerele și coridoarele boltite stau mărturisire. Pentru ca spațiul nu a fost suficient pentru credincioși între anii 1880-1881 sa extins construcția pe vechea fundație cu încă 11 metrii. Atunci sa construit și turnul bisericii.
Mobilierul, altarul principal amvonul, cele două altare laterale, dulapul vestiar din sacristie sunt din secolul XVIII. Tot din aceiași perioadă este și splendidul crucifix, de 4 metrii, aflata la intrare.
Biserica și Mănăstirea au mai trecut printr-o reparație mai consistenta între anii 1927 si 1936.
Atunci au fost refăcute și picturile interioare, acestea fiind fost executate de către pictorul Hercegh Ferent (Herteg)
Pe lângă rolul, primordial, religios Biserica Romano-Catolică cu hramul Sfânta Elisabeta sau Mânăstirea Franciscană” din Orăștie are și rolul educațional: «După aprecierile noastre, pe baza documentelor din culegerea lui Amlacher, putem stabili că la Orăștie a funcționat o școală a franciscanilor, care încă la 1309 avea un lector pe un oarecare Petru. în documentul 172 se vorbește despre „Petro lectori minorum ordinis de vrahio”, adică despre lectorul minoritarilor ordinului din Orăștie, care era concomitent și față. bisericească și reprezentant al școlii, al justiției din acea perioadă. Tot din anul 1309 avem o știre privitoare la „Carratus decannus de Wrasio”.
În sfârșit, tot la Orăștie au mai funcționat și „Magister Hencb plebanus de Wrasio” și mai apoi prin 1332—1338 este amintit „Nicolaus plebanus de Vrasio”, paroh care a îndeplinit și funcția de dascăl. Reținem prin urmare că acești „lectori”,, „decani”, „magiştri” sau „plebani” sunt probă a: existenței unei activități de instruire, a unei forme de învățământ, care avea un caracter mai înalt. Tot din anul 1309 este atestat și ia Romos un preot: „Plebanus Baldemus”, ceea ce nu exclude și aici posibilitatea unei scoli și activități de instruire.»[1]
Școala călugărilor Franciscani a dăinuit până la venirea ocupanților Ruși în 1947, închizându-se definit, ca școală a unei comunități Catolice din Orăștie.
Însă în anul este redeschisă ca școală primară 1950 continuându-și astfel menirea educativă, din anul 2010 este transformată în centru social al Fundaţiei „Sf. Francisc”, rol pe care-l are și astăzi.
Totodată călugării din Mânăstirea Franciscană își asumă și rolul medical în comunitate, în cartea „Memoriile unui Preot bătrân”, părintele Nicolae Brânzeu menționează, de mai multe ori „Lazaretul Surorilor Clarise”.
Călugări Franciscani au fost îndepărtați din tot după venirea Rușilor în cartea autobiografică „Scrisorile unui preot bătrân”, părintele Nicolae Brânzeu scrie familiei după ce ajunge la Orăștie, pe data de 30.VI.1953: „…mănăstirea fiind ticsită de călugăriţe. Călugări nu sunt, fiind concentraţi la altă mănăstire, singurul preot care face Liturghie e Excelenţa Sa Cisar. El a primit cartea poştală trimisă de mine. Călugăriţele sunt de 3 feluri: franciscane din Lipova, Notre Dame din Timişoara şi alte franciscane de la Petroşani. Fiecare grupă e cu gospodăria şi cu camerele ei. Pe mine m-a primit maica superioară a celor de la Petroşani,…”[2].
Surorile Clarise (ordinul feminin al Franciscanilor) fiind înlocuite de Călugări Franciscani după 1990.
Mănăstirea franciscană din Orăștie este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul municipiului Orăștie. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 87647.09.
Ansamblul este format din următoarele monumente:
Biserica și Claustru (o parte componenta a unei mănăstiri, formata dintr-o zonă centrală neacoperită, înconjurată de coridoare acoperite, care duce către sălile principale din mănăstire. Acesta mai servește ca spațiu pentru rugăciune sau contemplare sau, in unele situații, ca cimitir).
Slujbele se țin parțial in limba Maghiară, parțial in limba Română si ocazional în Latină.
În incinta Mânăstirii funcționează, în prezent, Fundaţia „Sf. Francisc”, ce are ca obiect de activitate de ocrotire și asistență socială a copiilor orfani, săraci, defavorizați, prin doua cămine ce sunt în grija președintelui fundației, Bojte Csaba – preot franciscan.
Dar v-am „plictisit” îndestul cu descrierea istorică. De vă este poftă de un suc din fructe proaspete, o cafea, o apă sau de ce nu o bere sau un pahar cu vin vă îndemn să treceți canalul morii, vizavi de Liceul A. Vlaicu, și să intrați la restaurantul „Curtea Leilor”. Local aflat într-o altă casă cu mult parfum de istorie locală. Aici a fost prima Uzină Electrică a Orăștiei ce-și pune în funcție motoarele la 1899, urbea având iluminat public de la 1900. Tot aici, după mutarea Uzinei ia ființă Cinematograful Schuleri, fiind „primul cinematograf cu sonor”. Până la sonorul filmelor părțile orchestrale la filmul mut erau interpretare de pianista Montzi, un personaj local de excepție. Însă la „Curtea Leilor”, înafară aerului de epocă al clădirii vă mai puteți bucura de pânzele pinacotecii familie Filip, în mare parte purtând semnătura artistei plastic Jesi Filip. Vă recomand un pic de odihnă și produsele bucătăriei de aici.
Peste podul de face legătura spre centru este Casa Ciumașiu, a lui Samoil Ciumașiu, cel împreună cu Farago pun bazele „Digitalisului” sau a ceea ce astăzi numim „Plafar”. Și la parterul acestei case este un restaurant. Însă nu am stat niciodată mai mut de 30 de minute la o cafea. Așa că nu pot zice ce și cum este cu deservirea ori mâncarea propuse de aceștia.
Până la o viitoare plimbare turistică „prin orașul meu”, vă doresc vacanță plăcută și drumuri bune!
Note
[1] Ion Iliescu și Tiberiu Istrate „Orăștie 750 de ani” de la paginile 75-77 sub capitolul „Școala și hărnicia dascălilor săi”.
[2] Nicolae Brînzeu „Scrisorile unui preot bătrân”, 2016, pag 243
The post Turist în orașul meu – „Mânăstirea Franciscană” din Orăștie appeared first on Cotidianul RO.
