Ucraina respinge condiţiile lui Putin pentru negocieri de pace. Nu există „nicio posibilitate de a găsi un compromis”, afirmă Podoliak

Ucraina respinge condiţiile lui Putin pentru negocieri de pace. Nu există „nicio posibilitate de a găsi un compromis”, afirmă Podoliak

Condiţiile enunţate de preşedintele rus Vladimir Putin pentru o încetare a focului şi o pace negociată, respectiv retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia, precum şi renunţarea de către Ucraina la aderarea la NATO, au fost respinse, vineri, de Kiev, relatează agenţiile Reuters, AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Aceasta nu este o „propunere de pace”, ci „pachetul standard (de pretenţii) al agresorului”, a afirmat Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski.

„Trebuie să lăsăm la o parte aceste iluzii şi să încetăm să luăm în serios „propunerile Rusiei”, care se lovesc de bunul simţ”, a precizat oficialul ucrainean, într-un mesaj postat pe platforma X, potrivit AFP.

Totodată, acesta a declarat agenţiei Reuters că nu există „nicio posibilitate de a găsi un compromis” între declaraţiile lui Putin şi condiţiile Ucrainei pentru încetarea războiului declanşat în februarie 2022.

Și Ministerul de Externe ucrainean a avut o atitudine fermă. A descris propunerea lui Putin drept „absurdă” şi a criticat „declaraţiile manipulatoare menite să inducă în eroare comunitatea internaţională şi să submineze eforturile diplomatice pentru încheierea unei păci juste”.

Putin cere anularea „tuturor sancțiunilor”

Într-un discurs susţinut în faţa responsabililor din Ministerul de Externe rus, Putin a promis că va ordona o încetare imediată a focului dacă Ucraina îşi retrage trupele din cele patru provincii ale sale revendicate de Rusia şi renunţă la aspiraţia de aderare la NATO.

„Trupele ucrainene trebuie să se retragă complet de pe întreg teritoriul republicilor populare Doneţk şi Lugansk, şi din regiunile Herson şi Zaporojie. Negocierile (de pace) vor fi atunci posibile”, a spus Putin.

Rusia a anexat pe hârtie cele patru regiuni ucrainene, dar pe niciuna nu o controlează în întregime. Putin a cerut de asemenea ca Ucraina să fie o ţară „neutră, în afara blocurilor (militare) şi ne-nucleară”.

„Fără nicio îndoială, vor trebui garantate deplin drepturile, libertăţile şi interesele cetăţenilor rusofoni din Ucraina, trebuie recunoscute noua realitate teritorială, statutul Crimeei şi al Sevastopolului, republicile Doneţk şi Lugansk, precum şi regiunile Herson şi Zaporojie ca entităţi ale Federaţiei Ruse”, a completat preşedintele rus.

El a subliniat că toate aceste angajamente vor trebui consfinţite în acorduri internaţionale, care de asemenea să includă „anularea tuturor sancţiunilor contra Rusiei”.

„Consider că Rusia propune o variantă care să permită încetarea cu adevărat a războiului în Ucraina. Adică, îndemnăm să întoarcem o pagină tragică a istoriei”, a mai spus Putin.

„Pe câmpul de luptă, situația se va schimba”

Dacă Kievul şi capitalele occidentale resping aceste propuneri, „vor fi de la început până la sfârşit responsabile politic şi moral pentru continuarea vărsării de sânge”, întrucât „situaţia pe teren, pe câmpul de luptă, se va schimba şi aceasta nu în favoarea regimului de la Kiev, iar condiţiile pentru lansarea negocierilor vor fi altele”, a avertizat Putin.

De asemenea el le-a cerut ţărilor occidentale crearea unei noi arhitecturi de securitate. „Este important să plecăm de la premisa că viitoarea arhitectură de securitate este deschisă tuturor ţărilor euro-asiatice care doresc să ia parte la crearea ei.

„Tuturor” înseamnă de asemenea ţările europene şi cele membre ale NATO, desigur”, a sugerat preşedintele rus. „Trăim pe acelaşi continent. Orice s-ar întâmpla, nu putem schimba geografia, va trebui să coexistăm şi să colaborăm într-o formă sau alta”, a remarcat el.

Formula de pace în zece puncte

Intervenţia sa vine cu o zi înainte ca în Elveţia să se desfăşoare ceea ce Ucraina numeşte un „summit pentru pace”, o conferinţă organizată la cererea Kievului, fără ca Rusia să fie invitată.

Aici, Ucraina va încerca să obţină sprijin internaţional pentru „formula de pace” enunţată de preşedintele ucrainean în toamna anului 2022.

Această formulă de pace în zece puncte cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti.

Rusia consideră aceasta ca fiind, de fapt, o cerere de capitulare, astfel că a respins planul şi a cerut Kievului să recunoască „noile realităţi de pe teren”, respectiv pierderea Crimeei şi a celorlalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia.

FOTO: Profimedia