UEFA riscă să fie lăsată fără VAR pentru ofsaiduri la EURO 2024. Forul continental a fost dat în judecată

UEFA riscă să fie lăsată fără VAR pentru ofsaiduri la EURO 2024. Forul continental a fost dat în judecată

Folosirea sistemului VAR pentru analizarea unor eventuale ofsaiduri ar putea fi interzisă la EURO 2024 din cauză că inventatorul unui sistem similar a acționat UEFA în instanță, relatează The Sun.

 

UEFA riscă să fie lăsată fără VAR pentru ofsaiduri

 

O firmă care a creat o tehnologie asemănătoare cu cea folosită de sistemul de arbitraj video pentru a depista ofsaidurile vrea să li se interzică organizatorilor EURO 2024 să mai folosească instrumentul. Compania susține că ideea sa a fost copiată.

Reprezentanții firmei au depus hârtiile în instanță și speră la o decizie cu ocazia termenului care va avea loc cu circa 10 zile înaintea EURO 2024. Turneul final începe pe 14 iunie la Munchen.

Dacă judecătorii le dau dreptate, aceștia le-ar putea interzice celor de la UEFA să utilizeze sistemul.

UEFA, forul care administrează fotbalul european, a cheltuit o avere pentru a licenția sistemul dezvoltat de o altă firmă.

 

Edi Iordănescu a anunțat lotul preliminar al României

 

Selecționerul a stabilit lista celor 28 de jucători convocați pentru amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein, care alcătuiesc totodată lotul preliminar pentru EURO 2024. Lotul final va fi anunțat abia pe 7 iunie, dar deciziile lui Edi Iordănescu au produs deja discuții.

„Am spus-o de la bun început, vom merge la EURO 2024. Și iată că fotbalul românesc se reîntoarce în elită după 8 ani. Însă n-am putut garanta rezultatele de pe parcurs, nimeni nu poate face asta! Tocmai de aceea, nici acum nu pot garanta suporterilor un rezultat sau altul în meciurile ce ne așteaptă în Germania. Dar din toate lucrurile bune de care este capabilă naționala României de azi, pentru cel puțin două pot garanta oricând, oriunde și în fața oricui: dăm tot ce avem mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, și nu cedăm indiferent cum curge jocul și ce spune scorul!”, a declarat selecționerul Edi Iordănescu, citat de FRF.