Ultimele clipe din viața lui Emanouil Savin, primarul din Bușteni. ”Totul s-a întâmplat pe teren într-o fracţiune de secundă”

Ultimele clipe din viața lui Emanouil Savin, primarul din Bușteni. ”Totul s-a întâmplat pe teren într-o fracţiune de secundă”

Moartea subită a lui Emanouil Savin, primarul reales al orașului Bușteni, i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat.

Ultimele clipe din viața lui Emanouil Savin, primarul din Bușteni

La o zi de la tragedia care a îndoliat politica românească, unul dintre prietenii social-democratului a descris ultimele clipe din viața fostului edil răpus de un infarct.

Bărbatul se afla, duminică, împreună cu primarul reales al Bușteniului și cu alți prieteni pe stadionul Caraiman din oraș, unde jucau fotbal.

Potrivit lui, la 20 de minute de la începerea meciului, Savin a zis că se simte rău, iar la scurt timp, s-a prăbușit pe suprafața de joc, chiar sub ochii amicilor săi.

“Glumea, totul ok. Totul s-a întâmplat pe teren într-o fracţiune de secundă. Dintr-o dată a zis că se simte rău şi s-a prăbuşit. Am făcut manevre de resuscitare aproximativ 30 de minute”, a povestit prietenul edilului.

Între timp, a fost solicitată o ambulanță care a ajuns imediat la fața locului și l-a transportat pe primar de urgență de la Bușteni la Spitalul din Sinaia.

Zeci de minute medicii s-au chinuit să îl resusciteze pe Emanouil Savin, însă în cele din urmă, au fost nevoiți să îi constate decesul.

La scurt timp de la moartea social-democratului, Mariana Miu, managerul Spitalului Sinaia, a spus că acesta se știa cu probleme cardiace și urma un tratament de specialitate la o clinică din București.

”Era un om foarte cumsecade, păcat că s-a dus prea devreme”

Vestea morții primarului în vârstă de 65 de ani a căzut ca un trăsnet peste familia, prietenii și toți cei care l-au cunoscut și apreciat.

Emanouil Savin era finul de cununie al fostului lider PSD, Liviu Dragnea, iar la nivel național era cunoscut ca “primarul vedetelor”, deoarece a acordat titluri de cetățean de onoare mai multor personalităţi din lumea sportului precum:  Simona Halep, Adrian Mutu şi Ilie Năstase.

“Ne-a invitat pe mine şi pe Halep să deschidem un teren de tenis la el acolo, la Buşteni. Îi plăcea sportul. Era un om foarte cumsecade, bun, păcat că s-a dus prea devreme”, a declarat Ilie Năstase.

Please follow and like us:
Pin Share