Un accident înfiorător a lăsat 14 copii fără tată. Doi buzoieni au murit şi cinci au fost răniţi pe drumul dinspre Germania

Un accident înfiorător a lăsat 14 copii fără tată. Doi buzoieni au murit şi cinci au fost răniţi pe drumul dinspre Germania

Drumul spre casă a doi muncitori români, care veneau din Germania, s-a încheiat brusc la graniţa dintre Slovacia şi Ungaria, unde o anvelopă a microbuzului în care se aflau a explodat, iar impactul ulterior cu un tir le-a fost fatal acestora.

Toate victimele sunt din comuna buzoiană Brăeşti

Dănuţ Eremia şi Gheorghe Bogdan locuiau în localitatea buzoiană Brăeşti şi aveau acasă câte şapte copii. Ambii aveau în jur de 40 de ani şi au plecat în Germania în speranţa unor câştiguri care să-i ajute să le ofere un trai mai bun familiilor lor.

Potrivit publicaţiei locale Reporter Buzoian, un grup de opt persoane din localitatea Brăeşti au plecat pe 12 august spre Germania, cu un microbuz condus de un consătean de-al lor. Dănuţ şi Gheorghe nu ştiau că în acea dimineaţă aveau să-şi vadă pentru ultima oară familiile.

Drumul spre Germania a decurs fără incidente, dar sejurul acolo a fost unul de scurtă durată, din cauza diferendelor legate de munca pe care urmau să o presteze. Bărbaţilor li se promisese un loc în agricultură, la cules de castraveţi, însă la faţa locului au fost puşi să lucreze într-o fabrică de procesare a cărnii.

S-au întors după câteva zile, însă pe drum, în apropiere de granţia Slovaciei cu Ungaria o anvelopă a microbuzului a expolodat, iar vehiculul a ricoşat violent într-un tir. Gheorghe şi Dănuţ au murit pe loc.

Alte cinci persoane au fost rănite, patru dintre ele fiind transportate acasă cu ambulanţe private, în timp ce un bărbat se află în continuare internat în Ungaria, unde a fost operat joi, după cum scrie sursa citată.

Accidentul a avut loc vineri 16 august, iar presa maghiară scria că microbuzul Mercedes Vito condus de cetăţeanul român s-a izbit violent de un tir staţionat pe banda de urgenţă.

“Un tractor Scania cu numere de înmatriculare sârbeşti stătea pe banda de oprire a autostrăzii, din cauza unei defecţiuni tehnice, când în circumstanţe neclare, un bărbat care conducea un Mercedes Vito înmatriculat în România s-a izbit de colţul din stânga al remorcii şi a ajuns într-un şanţ.

În microbuz se aflau opt persoane, cinci bărbaţi şi trei femei. Doi bărbaţi au murit pe loc”, scrie publicaţia maghiară Movar Press.

Please follow and like us:
Pin Share