Un băiat de 15 ani din județul Sibiu s-a electrocutat după ce a umblat la panoul electric din pod. A fost găsit inconștient

Un băiat de 15 ani din județul Sibiu s-a electrocutat după ce a umblat la panoul electric din pod. A fost găsit inconștient

Adolescentul s-a electrocutat, luni, 12 august, după ce a urcat în podul casei din localitatea Valchid, județul Sibiu, şi a intervenit asupra unui panou al reţelei de electricitate. Găsit inconștient, băiatul a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportat la spital cu un elicoper SMURD, relatează Ora de Sibiu.

„Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană de sex masculin s-ar fi electrocutat, într-un imobil din localitatea Valchid, comuna Merghindeal. Din primele cercetări s-a stabilit că un minor în vârstă de 15 ani, din localitatea Valchid, în timp ce se afla la domiciliu, s-ar fi deplasat în podul casei şi ar fi intervenit asupra unui panou al reţelei de electricitate, moment în care s-a electrocutat”, a transmis IPJ Sibiu.

Până la sosirea echipajelor SAJ și ISU alertate, personalul din dispecerat a îndrumat pas cu pas inițierea manevrelor de resuscitare de către ceilalți membri ai familiei.

„Echipajele SAJ și ISU au continuat manevrele de resuscitare și din fericire băiatului i-au revenit funcțiile vitale. Ulterior a fost transportat la Târgu Mureș de către un elicopter SMURD”, a anunțat SAJ Sibiu.

În cauză, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ISU Sibiu

  

  

Please follow and like us:
Pin Share