Un bărbat a renunțat la meseria de polițist în Peru și s-a mutat în Iași. Cu ce se ocupă acesta de când a venit în România

Un bărbat a renunțat la meseria de polițist în Peru și s-a mutat în Iași. Cu ce se ocupă acesta de când a venit în România

Iubirea îi îndeamnă pe unii oameni să facă adevărate sacrificii. Este și cazul unui bărbat din Peru care a renunțat la viața de acolo și s-a mutat în România. Dragostea l-a purtat tocmai în Iași, iar aici a început un nou capitol alături de persoana iubită.

Luis Alberto Diaz s-a mutat din Peru după ce s-a îndrăgostit de o româncă

Povestea unui bărbat din Peru poate deveni oricând scenariul unui film de dragoste. Luis Alberto Diaz era polițist la el în țară până când, într-o zi, a decis să facă o schimbare radicală.

Luis s-a îndrăgostit nebunește de o româncă, iar sentimentele pentru ea l-au purtat până la noi în țară. Ajuns în România, bărbatul a trebuit să se adapteze noului stil de viață.

Potrivit bzi.ro, Luis Alberto Diaz are 53 de ani și a ajuns în România, mai exact, în Iași în urmă cu 19 ani. Aici și-a format o familie alături de femeia pe care o iubește, iar România a devenit ”acasă” pentru el.

Luis și actuala lui soție s-au cunoscut prin intermediul unei platforme online, mIRC. După ce au discutat o bună perioadă de timp, ambii au observat că situația devine serioasă, așa că au făcut un pas important.

Ieșeanca a mers în Peru, iar după ce s-au întâlnit, și-au dat seama că sunt suflete pereche. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere, iar în prezent, Luis Alberto Diaz și soția lui au o fiică de 18 ani.

Luis a recunoscut că întreaga relație i se datorează soției sale. Dacă aceasta nu ar fi avut curajul să plece până în Peru, probabil, nu ar fi fost niciodată împreună.

Bărbatul a renunțat la viața din Peru, iar acum vrea să obțină cetățenia română

Ca să se mute în România, Luis Alberto Diaz a făcut adevărate sacrificii. A trebuit să renunțe la viața pe care o avea în Peru, inclusiv la meseria sa. Luis era polițist, dar a pus punct carierei în slujba statului în momentul în care a decis să vină la noi în țară.

”În anul 2003, a venit la mine, iar ulterior ne-am și căsătorit și avem o fiică împreună, care s-a născut acolo. Totuși, în 2005, ea a vrut să ne întoarcem în țară, deoarece nu se simțea în siguranță în Peru.”, a povestit Luis Alberto Diaz, potrivit sursei menționate.

Ajuns la Iași, bărbatul a trebuit să își găsească un nou loc de muncă. Deși adaptarea nu a fost deloc ușoară, se pare că lucrurile s-au așezat foarte bine pentru Luis Alberto Diaz.

În prezent, bărbatul lucrează ca șofer la o firmă de ridesharing și este foarte mulțumit de ceea ce face. Nu este îndrăgostit doar de soția sa, ci și de România și spune că nu s-ar muta niciodată de aici.

Planul de viitor al lui Luis este să își obțină cetățenia română. Bărbatul a mai avut unele tentative de merge în Peru, însă, planurile sale au fost date peste cap de pandemie.

”M-am gândit acum câțiva ani să merg, însă a venit pandemia și am renunțat. Am permis de ședere cu drept de muncă, iar pe viitor sper că o să-mi obțin și cetățenia, numai că este un test care e destul de dificil.”, a mai spus Luis.