Un elev din Constanța a obținut media 1 la Evaluarea Națională. Cum a fost posibil acest lucru

Un elev din Constanța a obținut media 1 la Evaluarea Națională. Cum a fost posibil acest lucru

Practic elevul a luat doar punctul din oficiu la ambele probe scrise date săptămâna trecută, atât la limba și literatura română, cât și la matematică. Conform rezultatelor publicate miercuri de Ministerul Educației, elevul de clasa a VIII-a a absolvit studiile gimnaziale la Școala Profesională Jean Dinu din Adamclisi.

Un elev din Constanța a obținut media 1 la Evaluarea Națională

Chiar și așa, contraperformanța sa este greu de înțeles, pentru că ar fi avut probabil șanse mari să obțină o notă de trecere și dacă ar fi dat cu banul la testul grilă. A mai existat un astfel de caz, însă acel elev a fost scos din examen pentru că a încercat să copieze, astfel că a fost pedepsit exemplar cu nota 1 la proba de limba și literatura română.

Ca și o coincidență bizară, un elev care învață tot la Jean Dinu din Adamclisi a obținut media 1,50, așadar cu 50 de sutimi în plus față de colegul său de generație. O contraperformanță, așadar, foarte greu e egalat în condițiile în care rata de promovabilitate a Evaluării Naționale a fost de 95,3%. Au fost 152.903 de elevi prezenți în sălile de curs, dintr-un total de 160.467 de absolvenți.

Din totalul de 152.903 de elevi prezenți, 113.708 au obținut media mai mare cu 5, așadar au trecut examenul, fiind vorba despre o rată de promovabilitate de 74,4%. Așadar, zeci de mii de elevi de clasa a VIII-a nu au reușit să obțină o notă de trecere la acest examen. Statistic, în 2023 exista o rată de promovabilitate de 76,2%, în 2022 de 82,3% și în 2021 de 76,8%.

Cât despre cei care au obținut medii sub 5, 25,6% (39.195 de elevi), în 2023 procentul acestora era de 23,8% și în 2022 de 17,73%. Totodată, conform Adevărul, 65 de elevi la nivel național au obținut media 10, un număr mult mai mic față de cei care reușeau acest lucru în 2023 (429 de elevi). În 2022, numărul elevilor care au luat nota 10 a fost de 221.

Un număr mic de elevi a reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională

”La proba de Limba și literatura română, 119.088 de elevi (77,6% – procent comparabil cu cel de anul trecut: 77,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 407 elevi au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 105.122 de elevi (68,7%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (procente anterioare: (75,4% – 2023 și 77,5% – 2022). Numărul notelor de 10 (zece): 1.060.

La proba de Limbă şi literatură maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (rezultate în anii precedenți: 90,1% – 2023 și 96,1% – 2022), iar 68 de elevi au obţinut nota 10 (zece)”, se arată în datele făcute public de Ministerul Educației. Între timp, la Bacalaureat elevii par să aibă probleme mult mai mari, pentru că se iau la bătaie între ei.

Este și cazul unei tinere din Craiova care s-a ales cu nasul rupt chiar înainte de a susține examenul. S-ar fi uitat urât la un ”rival”, care a reacționat violent. ”I-am spus scurt ”nu meriți să mă uit la tine”. A început să îmi dea cu pumnii în cap, în față. Eu nu mai știu, am fost inconștientă”, a povestit Maria Costache, victima din acest caz.

”A fost acordat primul ajutor de către medicul școlar imediat în primă instanță, după care s-a luat decizia de a fi transferată către Spitalul 1 pentru investigații amănunțite”, a comentat cazul Daniel Ion, inspector general școlar ISJ Dolj. Fata a avut nevoie de operație, însă a reușit să susțină examenul cu un subiect de rezervă. Agresorul a fost arestat imediat după ce a ieșit din proba de examen.