Un infirmier care plănuia un atac terorist la spitalul din Marea Britanie în care lucra, convins de un pacient să renunțe: „Un act de bunătate a salvat numeroase vieți”

Un infirmier care plănuia un atac terorist la spitalul din Marea Britanie în care lucra, convins de un pacient să renunțe: „Un act de bunătate a salvat numeroase vieți”

Un infirmier stagiar a fost găsit vinovat de complot după ce s-a stabilit că urma să comită un atac sinucigaș cu bombă asupra unui spital. Atacul a fost împiedicat de un pacient al unității medicale care l-a convins pe tânărul de 28 de ani să renunțe la plan. Bărbatul a încercat să săvârșească atacul sinucigaș inspirat de ISIS folosind o bombă artizanală, relatează Sky News.

Mohammad Sohail Farooq, în vârstă de 28 de ani, a fost arestat în ianuarie 2023 în fața spitalului St James din Leeds având asupra sa o bombă artizanală plasată într-o oală sub presiune, care conținea 9,9 kg de explozibil slab.

Alte obiecte, inclusiv două cuțite, bandă adezivă neagră și o armă fără muniție, au fost găsite asupra sa.

Anchetatorii au stabilit că tânărul îmbrățișase „ideologia islamică extremistă” și a încercat să facă „propriul martiriu” prin săvârșirea unui atac terorist.

Planul său a fost însă zădărnicit de un „simplu act de bunătate” din partea unui pacient al spitalului, care a intrat în vorbă cu el și a reușit să-l convingă să renunțe la intențiile criminale.

Un juriu l-a condamnat marți, 2 iulie, după mai puțin de două ore de deliberări.

„Un simplu act de bunătate” a făcut minuni

În timpul anchetei, poliția a descoperit că Farooq vizionase videoclipuri antisemite pe TikTok și fotografiase cu telefonul o placă ce comemora legăturile evreiești ale spitalului.

Procurorii au declarat că Farooq a urmat indicațiile apărute în manualul terorist intitulat „Safety and security guidelines for lone wolf mujahedeen and small cells” („Orientări privind siguranța și securitatea pentru lupi singuratici mujahedini și celule mici”). Totodată, el avea și un plan de rezervă, în cazul în care primul nu dădea rezultate.

Complotul a fost împiedicat de Nathan Newby, un pacient al spitalului. După ce s-a întors de la o plimbare, acesta l-a văzut pe Farooq în fața intrării spitalului. Și-a dat seama că ceva nu era în regulă și, în loc să plece, a intrat în vorbă cu infirmierul.

„Acest simplu act de bunătate a salvat multe vieți în acea noapte”, a precizat acuzarea în fața instanței.

Cu puțin timp înainte, Farooq trimisese unei asistente medicale un mesaj de amenințare pentru a provoca evacuarea spitalului și pentru a atrage oamenii în parcarea unde aștepta să își detoneze dispozitivul.

Cu toate acestea, mesajul nu a fost văzut timp de aproape o oră, deoarece femeia nu era la serviciu, iar evacuarea la scară largă la care sperase nu a avut loc.

Au avut o „discuție absolut normală”

Procurorii au declarat că Farooq a plecat, dar s-a întors la scurt timp după aceea cu un nou plan. Urma să aștepte schimbarea turei personalului pentru a detona bomba, până când a început să discute cu Newby.

La rândul său, acesta a declarat poliției: „Mă pricep destul de bine să citesc limbajul corporal al oamenilor, nu știu de ce, dar m-am gândit să mă duc să văd dacă este bine, să încerc să îl înveselesc. Să văd de ce arăta așa cum arăta – deprimat și supărat, ca și cum ar fi primit niște vești proaste”.

Au început să vorbească și pentru scurt timp au avut o „discuție absolut normală”, iar apoi Farooq a desfăcut geanta pentru a-i arăta lui Newby oala sub presiune și mecanismul explozibil. „El a spus: «Îți place asta?» Am fost șocat gândindu-mă că mă uit la o bombă”.

Atunci, pacientul l-a dus pe Farooq pe o bancă mai departe de intrarea în spital și, trei ore mai târziu, l-a convins să îl lase să sune la poliție.

Trainee Nurse Mohammad Sohail Farooq found guilty of an attempted suicide bomb attack at Leeds hospital.Read more here: https://t.co/L2HpwppXMb pic.twitter.com/fZ6Wdq5gGW

— Sky News (@SkyNews) July 2, 2024

Ulterior, Newby a declarat poliției: „Am fost șocat că am reușit să îl conving să renunțe. I-am întins mâna, l-am îmbrățișat și i-am spus: «amice, ai făcut ceea ce trebuia», pentru a încerca să îl calmez. M-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă l-aș fi trântit la pământ și el ar fi devenit agitat – o mulțime de «dac㻓.

Farooq nu a depus mărturie

Farooq nu a depus mărturie în timpul procesului, dar a recunoscut că a fabricat bomba în mașina sa, în fața parcului Roundhay din Leeds.

Anterior, acesta a pledat vinovat pentru infracțiuni legate de arme de foc, deținerea cu intenție a unei substanțe explozive și deținerea unui document susceptibil de a fi util unei persoane care pregătește sau comite un act de terorism.

Marți, acesta a fost găsit vinovat de pregătirea unor acte de terorism.

Bethan David, șeful diviziei de combatere a terorismului din cadrul Crown Prosecution Service, a declarat: „Farooq este un individ extrem de periculos care a acumulat o cantitate semnificativă de informații practice și teoretice care i-au permis să producă un dispozitiv exploziv viabil. El a dus apoi acel dispozitiv exploziv artizanal la un spital unde lucra, cu intenția de a provoca vătămări grave. Opiniile extremiste ale lui Farooq reprezintă o amenințare la adresa societății noastre și mă bucur că juriul l-a găsit vinovat.”

FOTO: Captură video