Un nou atac israelian asupra unor școli din Gaza. Zeci de copii și femei, printre morți

Un nou atac israelian asupra unor școli din Gaza. Zeci de copii și femei, printre morți

Israelul a inițiat un nou atac asupra unor școli din Gaza, fiind cel de-a treia lovitură de acest fel raportată într-o săptămână. Cele mai multe victime decedate sunt copii și femei, potrivit Apărării civile palestiniene.

Școli din Gaza, vizate de un nou atac israelian. Zeci de persoane au murit

Zeci de oameni au murit în urma acestor atacuri israeliene. Printre decedați se numără inclusiv sinistrați, care se aflau în școlile respective pentru a se adăposti. Lovitura a fost confirmată de IDF, Forţele de Apărare din Israel.

Pe de altă parte, israelienii spun că ținta ar fi fost centrele de comandă și control ale grupării Hamas. Deși IDF susține că loviturile nu vizează civilii și încearcă să „reducă la minimum riscul pentru aceștia”, palestinienii cataloghează atacurile drept „masacre”.

„Școlile erau folosite de Batalionul al-Furqan al Hamas ca ascunzători pentru agenții săi teroriști și ca puncte de comandă utilizate pentru planificarea și executarea atacurilor împotriva trupelor IDF și a statului Israel”, a transmis IDF, potrivit BBC.

Unitățile de învățământ al-Nasr şi Hassan Salama au fost vizate de lovituri în aceeași zi în care s-a produs un atac și asupra unei tabere pentru cei strămutați într-un spital din centrul Gazei. Cinci persoane ar fi murit aici, în timp ce sâmbătă, alți 17 oameni au murit după un atac aerian la școala Hamama.

Încă 15 decese au fost înregistrate, cu doar câteva zile în urmă, după un atac asupra şcolii Dalal al-Mughrabi. În total, peste 30 de oameni au murit după aceste atacuri, conform mass-media palestiniană.

Purtătorul de cuvânt al Apărării civile palestiniene, Mahmoud Basal, susține că cele mai multe dintre victime sunt copii și femei. Mai mulți oameni ar fi îngropați sub clădirile dărâmate.

Încă un tunel a fost descoperit la frontiera Gaza-Egipt

Totodată, armata israeliană a anunțat că a fost descoperit un tunel extrem de mare, cu o înălțime de trei metri, aflat chiar la granița dintre Gaza și Egipt. IDF susține că acesta este suficient de mare, astfel încât să permită trecerea mașinilor prin el.

Tunelul a fost găsit de-a lungul așa-numitei rute Philadelphi. După ce va fi analizat de armată, urmează să fie distrus de geniști. Amintim că la finalul anului 2023, un alt tunel asemănător a fost descoperit în nordul Fâșiei Gaza.

Please follow and like us:
Pin Share