Un tânăr l-a amenințat pe ministrul slovac de interne cu un pistol care s-a dovedit de jucărie. Bărbatul a fost reținut, apoi eliberat

Un tânăr l-a amenințat pe ministrul slovac de interne cu un pistol care s-a dovedit de jucărie. Bărbatul a fost reținut, apoi eliberat

Un nou incident în Slovacia, la Stropkov, în nordul țării, după ce, sâmbătă, 3 august, un tânăr de 20 de ani a îndreptat un pistol care s-a dovedit de jucărie spre ministrul de interne Matúš Šutaj Eštok (37 de ani), a relatat postul TV Noviny. Bărbatul a fost reținut înainte ca demnitarul să realizeze ce se întâmplă.

Incidentul a avut loc când ministrul de interne se deplasa spre centrul orașului, unde avea loc un târg. Bărbatul „aparent înarmat”, care a îndreptat „un pistol” spre demnnitar, a fost reclamat de un vânzător.

Serviciul de securitate al ministrului de interne l-a reținut atât de rapid pe suspect încât Matúš Šutaj Eštok nici nu ar fi sesizat.

„Arma” s-a dovedit a fi un pistol de jucărie. Analistul de securitate Juraj Záborník a remarcat că „nimeni nu poate vedea la prima vedere dacă este o armă originală sau una falsă. Este necesară, deci, o mare atenție”.

Poliția investighează toate circumstanțele incidentului. „Urmărirea penală a fost inițiată în acest caz sub suspiciunea infracțiunii de amenințări periculoase”, a explicat Jana Ligdayová, purtătoarea de cuvânt a poliției regionale din Prešov.

Nu au fost oferit informații suplimentare despre incident. Potrivit TV Noviny, bărbatul a fost arestat și interogat, apoi a fost eliberat sub control judiciar.

Incidentul vine după ce oremierul slovac Robert Fico a fost împușcat, pe 15 mai, în fața unui cămin cultural din localitatea Handlova, regiunea Trencin, 200 de kilometri de capitala Bratislava, unde venise pentru o ședință de guvern. Potrivit imaginilor surprinse din mulțime, atacatorul a tras cinci focuri de armă.

Atacatorul, Juraj Cintula, 71 de ani, a fost imediat arestat de serviciul de pază al premierului și plasat în arest preventiv pentru tentativă de omor cu premeditare. Ulterior, încadrarea juridică a fost schimbată în atac terorist. Scriitorul riscă detenția pe viață.

Pe 5 iulie, premierul slovac a apărut pentru prima dată în public după tentativa de asasinat. Pe 9 iulie, a condus prima ședință de guvern după incident.

Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

  

  

Please follow and like us:
Pin Share