Un veteran din Al Doilea Război Mondial, în vârstă de 102 ani, a murit în drum spre un eveniment care marchează 80 de ani de la Ziua Z

Un veteran din Al Doilea Război Mondial, în vârstă de 102 ani, a murit în drum spre un eveniment care marchează 80 de ani de la Ziua Z

Robert „Al” Persichitti din Rochester, New York, a fost transportat pe 30 mai la un spital din Germania, după ce a suferit o urgență medicală în timp ce se afla la bordul unei nave care se îndrepta spre Europa. Veteran al Marinei americane din Al Doilea Război Mondial, el călătorea în Franța pentru un eveniment care marchează cea de-a 80-a aniversare a Debarcării din Normandia, relatează BBC.

Persichitti a murit a doua zi, la vârsta de 102 ani, decesul său fiind confirmat de Honor Flight, o organizație de veterani din care acesta făcea parte. Organizația non-profit ajută la transportarea foștilor militari americani la monumentele comemorative ale războaielor în care aceștia au luptat.

Bărbatul în vârstă de 102 ani fusese selectat pentru a participa la evenimentul din Normandia de către Muzeul Național al celui de-Al Doilea Război Mondial din New Orleans, care a plătit și a organizat călătoria, a relatat o filială locală a CBS News, partenerul american al BBC.

„Sunt foarte entuziasmat să merg”, spunea el pentru postul de televiziune WROC-TV cu o zi înainte de plecare, adăugând că medicul său cardiolog l-a încurajat să călătorească.

Al DeCarlo, care luptat alături de Persichitti în Japonia, a declarat presei locale din Rochester că prietenul său nu a murit singur.

„Doctorul era cu el… era liniștit și se simțea bine. I-a pus cântărețul său preferat, Frank Sinatra, pe telefon și a plecat liniștit dintre noi”, a declarat el, potrivit agenției de știri afiliate ABC, WHAM-TV.

Cei doi au luptat împreună în Iwo Jiwa, o insulă japoneză pe care SUA au capturat-o de la armata imperială a țării în 1945.

Pastorul William Leone, de asemenea prieten al veteranului, a declarat că acesta „avea o adevărată poftă de viață” și că vizita copiii din școlile locale pentru a le vorbi despre experiențele sale.

În acest an se împlinesc opt decenii de la debarcarea din Normandia, din 6 iunie 1944, cunoscută şi ca Ziua Z. Peste 150.000 de soldaţi aliaţi au ajuns atunci în Franţa pe mare şi pe calea aeriană pentru a alunga forţele Germaniei naziste. Veterani şi lideri mondiali s-au întâlnit joi în Normandia pentru a marca evenimentul, notează News.ro.

Foto: Profimedia