Unde se cultivă cele mai mari cireșe din România. Una singură are aproape 20 de grame

Unde se cultivă cele mai mari cireșe din România. Una singură are aproape 20 de grame

În curtea Universității Agronomice din Iași, cele mai bune soiuri de cireșe din regiunea Moldovei au fost puse în competiție, spre deliciul celor care au venit să le deguste. Opt producători din Iași au participat, fiecare prezentând soiurile pe care le cultivă, iar fructele au fost evaluate și notate.

Cele mai mari soiuri de cireșe cultivate în România

Fie că erau mici sau mari, roșii sau albe, crocante sau zemoase, cireșele au fost vedetele incontestabile ale evenimentului. Universitatea de Științele Vieții din Iași a găzduit degustarea, unde pofticioșii au avut ocazia să încerce 23 de soiuri aduse de producători locali, scrie Observator.

Printre soiurile prezentate s-au numărat și cele tradiționale. Producătorii au adus cu ei și boamba de Cotnari, un soi de cireșă renumit în zona Moldovei. Cultivată în România de peste patru decenii, această cireșă este remarcabilă prin gustul său ușor amărui și culoarea galben-roșiatică.

De obicei, este utilizată în industrie mai mult decât pentru consumul zilnic. Pe lângă tradiție, au fost prezentate și soiuri noi, cele mai apreciate de vizitatori. Acestea au primit note mari atât pentru aspect, cât și pentru gust. Un producător a menționat că unele cireșe ajung la 18,5 grame fiecare.

„Toată lumea văd că vorbeşte acum de soiul nostru pe care îl avem aici pe nume, Marisa. Este o cireaşă de un calibru foarte mare. Este un soi din Italia, un soi de calibru foarte mare. Pulpa crocantă-dulce. Un soi foarte apreciat pentru consumatori. Aici mai avem un soi tot din categoria star. Avem black star – cireaşa neagră. Un soi, la fel, foarte frumos. Pulpa tare, crocantă”, a spus pentru Observato Costel Filip, producător local.

Care au fost cele mai iubite soiuri

În ultimii ani, soiurile noi, aduse din țări cu climă diferită, au fost testate pe teren românesc, la fel ca și noile tehnologii agricole. Din păcate, rezultatele nu au fost întotdeauna satisfăcătoare.

Printre cele mai apreciate soiuri la eveniment s-au numărat Stella, Van și Tamara. În total, degustarea a inclus 31 de probe de cireșe, fiecare fiind evaluată în funcție de formă, culoare, mărime, textură și, bineînțeles, gust.

 „Am avut şi consultanţă din afară, tehnologii, schema de tratament, de fertilizări. În ultimii cinci ani dacă ne uităm nu e un an ca altul. Fiecare an e cu problema lui. Ori prea multe precipitaţii, dar în ultimul timp prea puţine. Când vin, vin toate deodată”, spune Cătălin Găină,  producător local.

„Avem posibilitatea să vedem ce oferă judeţele din nord-estul Moldovei în materie de cireşe, pentru că aşa cum ştim noi, de foarte multe ori mergem în zona faptului că trebuie să importăm. Nu trebuie să importăm. Suntem şi exportatori. Doi dintre cei care sunt expozanţi astăzi la degustare de cireşe fac export de cireşe în Europa”, a mai declarat Vasile Stoleru, prorector pe activități sociale al USV Iaşi, pentru sursa citată.