Unde va fi înmormântat tatăl lui Cătălin Măruță. Care a fost, de fapt, cauza decesului lui Constantin Măruță

Unde va fi înmormântat tatăl lui Cătălin Măruță. Care a fost, de fapt, cauza decesului lui Constantin Măruță

Clipe cumplite pentru Cătălin Măruță. Tatăl prezentatorului de la Protv, Constantin Măruță, a încetat din viață și urmează a fi condus pe ultimul drum. Unde va fi înmormântat cel care a fost cândva judecător la Tribunalul Gorj? Care este cauza decesului?

Unde își va înmormânta Catălin Măruță tatăl

Cătălin Măruță și-a surprins fanii când miercuri, 28 august, a anunțat că tatăl său și-a dat ultima suflare. Bărbatul avea 73 de ani și a lăsat un gol imens în sufletul îndrăgitului moderator și al întregii familii. Constantin Măruță a plecat din această lume în urma unor probleme de sănătate.

În prezent, Cătălin Măruță a luat o pauză de la filmări pentru a se ocupa de funeraliile tatălui și de a-și sprijini mama, care a rămas singură. Realizatorul a stârnit multă emoție admiratorilor când a dat vestea pierderii părintelui său, despre care spune că era o parte din el.

Cătălin Măruță a mărturisit într-o postare pe conturile sale de socializare că tatăl său l-a învățat să facă față tuturor provocărilor vieții, să lupte mereu cu demnitate, să își păstreze inima curată de fiecare dată și să nu cedeze când se simte întristat de problemele cotidiene.

”Am pierdut o parte din sufletul meu. Te iubesc, tată, și îți mulțumesc pentru tot ce ai fost și mereu vei rămâne în viața mea. De la tine am învățat ce înseamnă să fii puternic, să lupți cu demnitate și să îți păstrezi mereu inima curată, indiferent de greutăți.

Îmi vei lipsi mai mult decât pot exprima în cuvinte, dar știu că oriunde vei fi, vei avea grija de noi. Odihnește-te în pace!”, a transmis Cătălin Măruță pe rețelele de socializare în ziua când a dat vestea decesului tatălui său.

Ce mesaj a transmis Andra după moartea socrului său

Și Andra și-a exprimat durerea față de pierderea socrului său. Cântăreața îl descrie pe Constantin Măruță și un prieten minunat, pe lângă tată și bunic. Întotdeauna avea un cuvânt bun de spus și era ca o mângâiere pentru toată familia.

”Am pierdut un om deosebit, pe socrul meu, un suflet bun și plin de blândețe. A fost nu doar un tată și un bunic minunat, ci și un prieten drag, pe care l-am iubit și respectat din toată inima.

Întotdeauna avea un cuvânt cald și o mângâiere pentru fiecare dintre noi, iar prezența lui aducea liniște și bucurie în viața noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris și Andra pe Facebook.

Constantin Măruță avea Covid-19 și diabet. Va fi înmormântat în locul natal

Constantin Măruță și-a dat ultima suflare în spital. Era internat de câteva zile la Institutul Matei Balș din Capitală, fiind diagnosticat cu Covid-19. Virusul i-a deteriorat starea de sănătate fostului judecător care se confrunta și cu diabetul, scrie cancan.ro

Constantin Măruță va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 31 august, în comuna Stănești, din județul Gorj. Localitatea este una simbolică pentru tatăl lui Cătălin Măruță. În comuna Stănești s-a născut și și-a petrecut copilăria.

Please follow and like us:
Pin Share