Unul dintre candidații la prezidențiale se retrage din cursă. Cozmin Gușă: ”Nu poți fi alternativă politică în Securistan”

Unul dintre candidații la prezidențiale se retrage din cursă. Cozmin Gușă: ”Nu poți fi alternativă politică în Securistan”

Cozmin Gușă a făcut anunțul în emisiunea sa de la Gold FM, în cadrul căreia le-a explicat susținătorilor său de ce a luat această decizie.

Unul dintre candidații la prezidențiale se retrage din cursă

Analistul spune că refuză să devină o victimă benevolă a statului paralel. Acesta își explică decizia precizând că presa i-a ignorat CV-ul, baronii locali PSD și PNL au interzis presei locale să-l mediatizeze, presa generalistă nu i-a preluat niciun mesaj, iar institutelor de sondaje le-ar fi fost interzis să lucreze cu el.

„În urmă cu patru luni și jumătate, când am anunțat public că voi candida, mi-am prezentat CV-ul, pe care-l consider cel mai puternic argument electoral al meu. 90% din presă a ignorat anunțul meu, iar cei ce l-au mediatizat au făcut-o eludând datele de CV.

Imediat după anunț am început, alături de copiii mei, un turneu de prezentare a candidaturii, ajungând în 5 județe.

Baronii locali PSD și PNL din aceste județe, cu excepția notabilă a Doljului, au interzis majorității presei locale să asiste și să mediatizeze conferințele mele de presă, drept pentru care am întrerupt turneul, era în mod clar un demers inutil și umilitor.

În cele aproape 150 de zile de la anunțul candidaturii nici o televiziune de știri sau generalistă și nici un radio național nu mi-au preluat vreun mesaj sau poziție publică, nici măcar n-au consemnat că sunt candidat (…).

Singura televiziune de știri care m-a invitat și a relatat în mod constant a fost Realitatea Plus, cea la a cărei fondare am contribuit în urmă cu 22 de ani. (…)”, a afirmat Cozmin Gușă, conform Solid News.ro, care a publicat o transcriere integrală a emisiunii.

Analistul politic a mai susținut și că orice campanie de mediatizare a inițiat și plătit pe internet i-a fost blocată, iar proiectul de reunire al suveraniștilor a fost „dinamitat și ridiculizat”.

„Din aprilie și până acum au fost executate și publicate mai mult de 20 de sondaje de opinie referitoare la prezidențiale. În niciunul dintre ele n-am fost măsurat și raportat public, exact ca și cum n-aș fi existat.

În ultimele trei săptămâni am încercat să comand contracost sondaje proprii la 3 institute de sondare naționale, dar am fost refuzat fără motiv, sugerându-mi-se totuși că le este interzis să presteze pentru mine.

Campaniile de mediatizare pe internet pe care le-am încercat și plătit au fost blocate imediat, iar conturile de pe rețelele de socializare pe care le-am folosit au fost fie interzise, fie îngropate în fundul internetului. (…)

Proiectul de reunire al suveraniștilor, pe care l-am anunțat public acum 5 săptămâni, a fost dinamitat și ridiculizat ulterior, prin mijloace de tip securistic”, a mai spus Gușă.

Cozmin Gușă: ”Nu poți fi alternativă politică în Securistan”

Cozmin Gușă a mai afirmat că în aceste condiții nu-i rămâne decât să se retragă din cursa pentru Cotroceni, însă va continua să fie un „cronicar corect și dur” al campaniei electorale.

„Dac-aș fi rămas în candidatură în aceste condiții de tip SECURISTAN era clar următorul scenariu: să fiu blocat în continuare la mediatizare, fapt ce ar fi împiedicat dezvoltarea candidaturii mele la un scor relevant. (…)

Știu că mulți dintre susținătorii mei vă veți enerva, dar în final o să-mi dați dreptate. E limpede acum, și-n urma experienței mele din ultimele luni, că nu poți fi alternativă politică în SECURISTAN dacă sistemul ocult de putere nu dorește acest lucru, iar varianta să fiu batjocorit din nou de către Statul Paralel nu o mai accept doar de dragul luptei surde și fără rezultat.

Nu mă retrag însă din campania electorală, voi încerca să rămân un cronicar corect și dur al evenimentelor și, pentru că doar asta ne este sortit deocamdată, să încerc să identific la finalul campaniei, dintre toți candidații, pe cel ce va reprezenta ‘răul cel mai mic’, pentru că viața merge înainte chiar și-n SECURISTAN, iar eu n-am de gând să mă mut din România”, a mai declarat analistul politic.

Please follow and like us:
Pin Share