Uraganul Beryl ameninţă cu un dezastru major

RMAG news

Uraganul Beryl a crescut luni în timp ce se deplasa prin estul Caraibelor şi a devenit de categoria 5, cea mai ridicată pe scara uraganelor, ceea ce indică potenţialul său catastrofal, având acum Jamaica pe traiectorie, după ce a doborât linii electrice şi a inundat străzi în alte părţi, relatează Reuters.

Marţi la ora 03.00 GMT (6:00, ora României), uraganul, însoţit de rafale de vânt de până la 257 km/h, se afla la aproximativ 1.352 km est-sud-est de capitala jamaicană Kingston, a anunţat Centrul naţional american pentru uragane (NHC).

„Beryl este acum un uragan potenţial catastrofal de categoria 5”, a transmis NHC, adăugând că se aşteaptă ca acesta să aducă rafale de vânt care pun viaţa în pericol şi valuri de furtună în Jamaica spre sfârşitul acestei săptămâni.

Uraganul Beryl a lovit luni insula Grenada, în Antile, cu vânturi „devastatoare” de până la 240 km/h, a avertizat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) al SUA, relatează AFP.

„Ochiul lui Beryl a lovit insula Carriacou”, în sudul Antilelor, la 11:10, ora locală (15:10 GMT), a declarat agenţia americană care le-a ordonat locuitorilor să „acţioneze imediat” pentru a se proteja.

Beryl este considerat extrem de periculos, iar vânturile sale au crescut, ajungând la 240 km/h, reprezentând o ameninţare potenţial mortală, potrivit NHC, care se teme de „daune catastrofale” pentru statul Grenada.

Prim-ministrul statului Dickon Mitchell le-a cerut locuitorilor să se adăpostească şi să respecte restricţiile de circulaţie din insulă de la 19:00 la 07:00 marţi.

Béryl a trecut luni la categoria 4 după ce a fost retrogradat cu câteva ore mai devreme la categoria 3 pe scara Saffir-Simson, fără ca acest lucru să înlăture pericolul reprezentat de acest fenomen.

Un uragan de categoria 4 este considerat extrem de periculos deoarece este însoţit de vânturi de cel puţin 209 kilometri pe oră.

Beryl este primul uragan al sezonului în Atlantic. Un fenomen climatic de această amploare este extrem de rar la începutul sezonului uraganelor – care durează de la începutul lunii iunie până la sfârşitul lunii noiembrie în Statele Unite.

Hurricane Beryl is now a category 5 storm, the earliest such storm in recorded history.

This impressive imagery shows Beryl churning today in the Caribbean Sea. pic.twitter.com/TDDAzTX8Pr

— CIRA (@CIRA_CSU) July 2, 2024

La NASA capta al poderoso huracán #Beryl, que pegaría dos veces en México : primero en Quintana Roo y luego entre Veracruz y Tamaulipas.

Así se ven las imágenes desde el espacio pic.twitter.com/CcNxcAhiDL

— Manuel Lopez San Martin (@MLopezSanMartin) July 2, 2024

The post Uraganul Beryl ameninţă cu un dezastru major appeared first on Cotidianul RO.