USR, atac dur la adresa ministrului Agriculturii: ”Închide ochii în timp ce apa pentru irigaţii este deturnată”

USR, atac dur la adresa ministrului Agriculturii: ”Închide ochii în timp ce apa pentru irigaţii este deturnată”

USR i-a cerut, marți, ministrului Agriculturii, Florin Barbu, să trimită de urgenţă Corpul de Control la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), care se ocupă de sistemele de irigaţii din ţară.

USR, atac dur la adresa ministrului Agriculturii

Reprezentanții USR spun că în mai multe judeţe din țară, apa din canalele de irigaţii “este furată, iar responsabilii de la ANIF nu fac controale şi nu iau măsuri” fermierii fiind grav afectaţi de secetă.

Senatorul Sebastian Cernic, secretar al Comisiei pentru agricultură din Senat, acuză ANIF că le dă apă cu porția fermierilor pentru că nu a făcut investiţii în echipamente şi infrastructură.

“ANIF, instituţia din care provine ministrul Barbu, le dă apă cu porţia fermierilor pentru că nu a făcut investiţii în echipamente şi infrastructură.

Cel mai recent exemplu vine din Brăila, unde o pompă şi două electromotoare au cedat la Staţia Spiru Haret, iar oamenii primesc apa cu porţia, ca pe vremea ‘domnului Ceauşescu’, vorba ministrului.

Corpul de Control trebuie să meargă la ANIF şi să afle ce păzesc directorii de acolo, în timp ce fermierii sunt disperaţi”, spune senatorul Sebastian Cernic, secretar al Comisiei pentru agricultură din Senat.

Mai mult, reprezentanții USR au subliniat că actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, a fost timp de şase ani director al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi îl acuză că “nu a mişcat un pai pentru a îmbunătăţi” reţeaua de irigaţii din ţară.

“Florin Barbu a năşit trei strategii privind irigaţiile, dar apa nu a curs prin instalaţii nici măcar în aceste săptămâni de caniculă, au mai spus reprezentanții USR.

USR îi cere ministrului PSD să facă proiecte pentru ”a absorbi cele 16 miliarde de euro prin Planul Naţional Strategic al României”.

Totodată, aceștia susțin că în prezent, Ministerul Agriculturii ”nu derulează niciun proiect mare”, deși agricultura românească este la pământ.

Please follow and like us:
Pin Share