„V-am spus că bătrânețea nu iartă pe nimeni”. Dragomir a comentat șansele lui U Cluj la titlu și pe cine vede favorită

„V-am spus că bătrânețea nu iartă pe nimeni”. Dragomir a comentat șansele lui U Cluj la titlu și pe cine vede favorită

Lupta la titlu în SuperLiga României este pentru moment destul de imprevizibilă. Universitatea Cluj este liderul surpriză al campionatului intern, iar echipe precum FCSB, Farul Constanța și Rapid nu se află în primele șase.

„V-am spus că bătrânețea nu iartă pe nimeni”. Dragomir a comentat șansele lui U Cluj la titlu și pe cine vede favorită

Universitatea Cluj și Oțelul Galați sunt surprizele SuperLigii de până acum din campionatul României. „Șepcile roșii” au suferit un singur eșec în actuala ediție de campionat, în timp ce formația antrenată de Dorinel Munteanu este neînvinsă în acest sezon, reușind un rezultat de egalitate în ultima etapă, 1-1 cu Universitatea Craiova.

Alexandru Chipciu și Dan Nistor trăiesc a doua tinerețe sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău, iar ardelenii se țin tare pentru a prinde un loc de play-off. În cadrul emisiunii MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ, Dumitru Dragomir a analizat lupta la titlu din SuperLiga, iar fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a transmis cine este, în opinia sa, principala favorită.

„Tot FCSB este marea favorită, pentru că U Cluj are totuși niște bătrânei care obosesc, că eu v-am spus că bătrânețea nu iartă pe nimeni. În momentul când ăștia obosesc, vine în picaj și Neluțu, dar sunt de admirat, bătrânii de la U Cluj sunt de admirat, pe cuvânt de onoare.

Și Dorinel, dacă nu îi fuge echipa lui Dorinel..Ce naiba le face băi, fug ăia de nebuni? Foarte bun antrenor. Păstrează-ți obiceiurile și rămâi același, în momentul când te schimbi se alege praful. Cum a fost ca jucător, așa să fie ca antrenor, câine. Nu suflă nimeni în fața lui. Când ai biciun în mână, nu se apropie nimeni de tine.

La Rapid sunt niște dulăi la care îți e greu să le pui botniță. Fără rezultate nu poți să latri”, a declarat Dumitru Dragomir la MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ.

Oțelul rămâne singura neînvinsă în SuperLiga după 1-1 cu Universitatea Craiova: „Nu este suficient!”

După 1-1 cu Universitatea Craiova, Oțelul a rămas în continuare neînvinsă în SuperLiga României, însă rezultatul nu i-a mulțumit deloc pe elevii lui Dorinel Munteanu. Gălățenii își doreau o victorie contra formației antrenate de Costel Gâlcă, dar oltenii au fost norocoși.

La finalul confruntării, Iustin Popescu a transmis că Oțelul a pierdut două puncte. Portarul gălățenilor a recunoscut că este frustrat din cauza golului pe care l-a primit de la Ștefan Baiaram. El reușise cu câteva secunde înainte o intervenție senzațională la lovitura de cap a lui Andrei Ivan.

„Știam că întâlnim un adversar foarte bun. Ați văzut ce CV au. Un meci greu, dacă atât s-a putut să luăm un singur punct, asta a fost. Este frustrant, pentru că am avut un reflex la o minge grea (n.r.- la faza golului Craiovei). După aceea s-a întâmplat să dea pe lung și nu am mai ajuns. În seară această au fost două puncte pierdute. Am făcut un meci foarte bun. Și ei au jucat foarte bine, însă cred că noi am avut mai multe ocazii.

Așa cum v-am mai spus la meciurile trecute, noi câștigăm prin forța grupului și multă muncă. Este binevenită această pauză. Pentru că noi sperăm să ne refacem, avem și noi câțiva jucători cu probleme medicale. Contează foarte mult pentru moralul nostru că suntem neînvinși”, a declarat Iustin Popescu.

Mitica Dragomir, RADIOGRAFIA LUPTEI la TITLU in SuperLiga | Cine este MAREA FAVORITA

Please follow and like us:
Pin Share