Vaticanul a accelerat canonizarea pentru „Sfântul Internetului”

RMAG news

Carlo Acutis, un student din Lombardia care a murit de leucemie la vârsta de 15 ani în 2006 şi a devenit un model de viaţă creştină pentru mulţi tineri credincioşi, precum şi un fel de „sfânt patron al internetului”, va fi canonizat în timpul Jubileului romano-catolic de anul viitor, după ce a fost beatificat pe 10 octombrie 2020 la Assisi, a declarat papa Francisc luni în cadrul unui consistoriu privind noile canonizări.

Pe 23 mai, suveranul pontif a anunţat că Acutis s-a calificat pentru a fi declarat sfânt după ce un alt miracol al său a fost ratificat. Al doilea miracol care i-a adus titlul de sfânt a fost cel al vindecării miraculoase a unei tinere din Costa Rica.

Procedura de canonizare a lui Carlo Acutis a fost accelerată, iar el va fi declarat sfânt de către papa Francisc alături de Fericitul Giuseppe Allamano, fondatorul Misiunilor Consolata.

Papa Francisc a declarat luni în faţa consistoriului că îi va canoniza şi pe călugăriţa canadiană Marie-Leonie Paradis şi pe călugăriţa din Lucca Elena Guerra, precum şi pe „cei 11 martiri din Damasc” – Emanuele Ruiz şi şapte confraţi din Ordinul Fraţilor Minori, Francis, Abdel Mooti şi Raphael Massabki.

Data exactă a canonizării nu va fost deocamdată stabilită, a declarat pontiful argentinian, în vârstă de 87 de ani.

The post Vaticanul a accelerat canonizarea pentru „Sfântul Internetului” appeared first on Cotidianul RO.