Vaticanul avertizează: „Folosirea de către Ucraina a armelor livrate de NATO pe teritoriul Rusiei ar duce la o escaladare incontrolabilă”

Vaticanul avertizează: „Folosirea de către Ucraina a armelor livrate de NATO pe teritoriul Rusiei ar duce la o escaladare incontrolabilă”

Secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, a atenționat, joi, în privința unei „escaladări incontrolabile” a conflictului, dacă se va autoriza folosirea de către Ucraina a armelor livrate de NATO pe teritoriul Rusiei, transmite ANSA, citată de Agerpres.

„Cred că această posibilitate trebuie să-i îngrijoreze pe toţi cei care ţin la soarta lumii”, a spus cardinalul, insistând că: „Acest lucru poate declanşa o escaladare pe care nimeni nu o va mai putea controla. Este o perspectivă foarte neliniştitoare”.

Declarația secretarului de stat de la Vatican vine în contextul în care joi secretarul general al NATO a spus din nou că statele aliate Ucrainei trebuie să-i permită acesteia să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează. În urmă cu câteva zile, un apel similar în acest sens a provocat agitaţie în rândul statelor membre ale Alianţei.

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că „a venit timpul” ca membrii alianţei militare să reconsidere unele dintre restricţiile legate de utilizarea armelor pe care le-au furnizat Ucrainei pentru a lupta împotriva Rusiei.

„Cred că a sosit momentul să reconsiderăm unele restricţii pentru a le permite ucrainenilor să se apere cu adevărat”, având în vedere luptele recente pe frontul ucrainean, a spus Stoltenberg la Praga înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele NATO.

Până în prezent, mai multe state membre ale NATO au anunţat oficial că acceptă cererea lui Stoltenberg, printre acestea numărându-se Regatul Unit, Franţa, Polonia, Republica Cehă, Olanda, Estonia, Letonia, Danemarca şi Norvegia.

FOTO: Hepta