Vedeta de la Antena 1 țepuită cu mii de lei. Cum s-a întâmplat totul: „Părea conform”

Vedeta de la Antena 1 țepuită cu mii de lei. Cum s-a întâmplat totul: „Părea conform”

Zarug a povestit că și-a luat o țeapă de mii de lei. A plătit pentru a-și repara ușa de la balcon, dar la mai bine de o lună de atunci a rămas și cu stricăciunile, dar și cu banii luați. Cum a fost posibil acest lucru.

Zarug, țeapă de mii de lei

Fostul concurent de la Te cunosc de undeva a fost țepuit de un așa zis meseriaș, iar pierderea se ridică la 3400 de lei. În speranța că va mai recăpăta ceva, a luat decizia să povestească totul pe internet.

Astfel, povestea a început în urmă cu mai bine de o lună. Atunci, din vorbă în vorbă, i-a spus unui apropiat că i s-a stricat sistemul de închidere al ușii de la balcon, iar acesta i-a recomandat pe cineva care ar putea să-l ajute.

Câteva zile mai târziu, a fost sunat de un bărbat care s-a și prezentat la el acasă pentru măsurători. Întreaga lucrare valora 4400 de lei, iar Zarug a dat avansul pentru piese, sperând că problema lui se va rezolva curând.

„Acum ceva vreme mi s-a stricat dispozitivul de deschidere la ușa de la balcon și eram convins că trebuie să schimb ușa. Am deschis subiectul întâmplător cu o cunoștință arhitect. (…) Omul mi-a recomandat pe cineva.

M-am trezit că mă sună acest George Tudor. (…) A venit a doua zi cu o ruletă, cu un creion, cu o hârtie, a luat dimensiuni, cică și le-a notat. Totul părea conform, vis împlinit.

Devizul era de vreo 4.000 lei, am stabilit că îi dau avans pentru piese 3.000, ca poate ar trebui schimbate și clanțele, hai mai baga 400, 3.400 lei i-am virat omului în 1 iunie”, a spus vedeta la Antena 1. 

Fostul concurent de la Te cunosc de undeva speră să-și facă dreptate

Pentru a evita ca altcineva să ajungă în situația lui, Zarug a dat numele omului care l-a țepuit. Gestul bărbatului i-a lăsat un gust amar, ținând cont de faptul că suma pierdută nu este deloc una mică.

„Las și eu asta aici o dată ca să-mi regăsesc oarecum demnitatea și, în al doilea rând, pentru că sunt convins că unul din motivele pentru care activează țeparii nestingheriți este că se bazează pe rușinea victimei de a recunoaște că și-au luat-o. Și NU ACCEPT SĂ MĂ SIMT EU FRAIER pentru că am avut încredere într-un ‘profesionist’”, a explicat Zarug pe Instagram.