Venituri triplate pentru FRF de când Răzvan Burleanu e președinte: „Asta e ținta pentru 2024!”

Venituri triplate pentru FRF de când Răzvan Burleanu e președinte: „Asta e ținta pentru 2024!”

Marți, 4 iunie, în ziua meciului amical România – Bulgaria, a avut loc Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal. În cadrul ședinței de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, președintele FRF, prezentat realizările din fruntea fotbalului românesc.

Răzvan Burleanu a salvat fotbalul românesc din paragina lăsată de fosta conducere

Răzvan Burleanu, aflat la al 3-lea mandat în fruntea Federației Române de Fotbal, a luat cuvântul în startul Adunării Generale a FRF și a trecut în revistă realizările sale și a administrației de-a lungul ultimului deceniu. Burleanu a fost ales președintele FRF pe data de 5 martie 2014, când l-a înlocuit pe Mircea Sandu.

„Responsabilitatea mea ca președinte este să fac tot ceea ce îmi stă în putere ca să consolidăm trendul pozitiv pe care ne aflăm, mai ales în ultimii 10 ani.

Am reușit să dărâmăm anumite prejudecăți și să schimbăm întreaga cultură a structurilor fotbalului. Acest lucru reprezintă cel mai bun răspuns pe termen lung.

Am stabilizat financiar Federația Română de fotbal, reușind, în tot acest timp să câștigăm încrederea mediului privat. Triplarea venitului este o performanță remarcabilă”, a declarat Răzvan Burleanu, la Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal.

Răzvan Burleanu despre următoarea țintă pentru FRF: „Vrem să ajungem la 4 milioane de euro”

Răzvan Burleanu a prezentat mai multe informații interne și a mărturisit că a reușit să obțină venituri importante pentru Federația Română de Fotbal. Actualul președinte de la Casa Fotbalului a dezvăluit că, de la cei 100.000 de euro pe care-i obținea Mircea Sandu în 2014 din publicitate, forul care conduce fotbalul românesc a ajuns la impresionanta sumă de 2,4 milioane de euro în 2023.

Ținta lui Răzvan Burleanu pentru FRF este 4 milioane de euro venituri în 2024. „La fel cum am reușit în tot acești ani să obținem diferite facilități fiscale. Cele mai importante ar fi contractul de activitate sportivă sau TVA-ul diferențiat.

În 2024, am trecut deja de jumătatea celui de-al doilea ciclu strategic. Viziunea noastră a rămas neschimbată. Vrem să ne consolidăm locul între primele 20 de naționale ale Europei și vrem să fim organizația cu cel mai puternic impact social în România.

În urmă cu 10 ani, veniturile noastre erau de 100.000 de euro. La final de 2023 am ajuns la 2,4 milioane de euro, iar ținta pentru anul acesta e să ajungem la 4 milioane de euro”, a mai spus Răzvan Burleanu.