Vestea pe care Radu Drăgușin nu voia să o primească. Ce plănuiește Tottenham

Vestea pe care Radu Drăgușin nu voia să o primească. Ce plănuiește Tottenham

Radu Drăgușin a revenit la Tottenham după ce a jucat la EURO 2024 alături de naționala României. Tânărul fundaș central nu pare să aibă parte de un start de sezon cum și-ar fi dorit.

Postul lui Drăgușin la Tottenham, în pericol. Londonezii caută fundaș central

Tottenham a debutat oficial în noul sezon din Premier League. Londonezii au remizat cu Leicester (1-1 scor final), iar Radu Drăgușin nu a fost inclus nici în primul „11”, dar nici nu a jucat în minutele de final.

Românul are deja concurență cu mult mai experimentații Cristian Romero și Micky van de Ven și se pare că Tottenham este gata să mai aducă un fundaș central.

Potrivit presei din Spania, Barcelona vrea să se despartă de Andreas Christensen. Danezul în vârstă de 28 de ani a fost pus pe lista de transferuri, iar pentru serviciile sale și-au prezentat deja interesul cei de la Tottenham, dar și cei de la Manchester United.

Viitorul lui Drăgușin, sub semnul întrebării

Radu Drăgușin deja are dificultăți în a se impune în primul „11” al echipei din capitala Angliei. Posibila venire a lui Christensen, deja familiarizat cu Premier League încă din perioada petrecută la Chelsea, ar spulbera orice șansă a românului de a mai juca la Tottenham.

Chiar dacă Barcelona vrea să renunțe la Christensen după doar două sezoane, fotbalistul este titular în naționala Danemarcei, având multiple trofee adunate în palmares.

Transfermarkt indică suma de 40 de milioane de euro în dreptul cotei sale, în timp ce pentru Drăgușin, cota indicată este cea de 25 de milioane de euro.

Englezii încă îi dau șanse românului

Se pare că nu există doar nori negrii pe „cerul” său. Radu Drăgușin a fost lăudat în Anglia, chiar de un fost jucător al celor de la Tottenham. Mai exact, Paul Robinson, fostul portar al echipei în perioada 2004-2008, consideră că românul: „A fost cu adevărat impresionant la EURO 2024, cât de combativ a fost și abilitățile sale de lider, așa că va veni oportunitatea să joace mai ales cu jocurile europene”, a afirmat acesta conform tottenhamhotspurnews.com.

Radu Drăgușin a sosit la Tottenham în luna ianuarie a acestui an. Britanicii au plătit pentru transferul său suma de 25 de milioane de euro italienilor de la Genoa.

Please follow and like us:
Pin Share