Vești bune pentru români. Categoria de persoane care va beneficia de salarii mai mari din luna septembrie

Vești bune pentru români. Categoria de persoane care va beneficia de salarii mai mari din luna septembrie

Vești bune pentru angajații Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ). Începând cu data de 15 septembrie aceștia vor beneficia de o majorare a salariului tarifar cu peste 300 de lei.

Majorarea s-a stabilit în corelare cu coşul minim şi inflaţia

Reprezentanții CEVJ spun că în ultima perioadă au avut loc mai multe discuții între Sindicatul Muntele şi administraţia companiei, în urma cărora s-a stabilit valoarea coeficientului de corelare cu coşul minim şi inflaţia.

Astfel, salariul tarifar al angajaților a fost mărit cu peste 300 de lei, ca urmare a creşterii inflaţiei, potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul companiei.

“Începând cu data de 15 septembrie anul curent, fiecare salariat al CEVJ va beneficia de o creştere a salariului tarifar cu o sumă de peste 300 de lei/angajat. Această majorare vine ca urmare a creşterii inflaţiei şi a valorii coşului minim necesar pentru un trai decent”, au transmis reprezentanții companiei printr-un comunicat.

Aceștia au ținut să precizeze că se bucură că în acest moment ”Contractul Colectiv de Muncă se respectă în integralitate, toate drepturile prevăzute în CCM şi, implicit, în contractele individuale de muncă fiind plătite la zi”.

Cine sunt cei mai bine plătiți angajați din România

Cei mai bine plătiți angajați din România sunt salariații care lucrează în sistemul bugetar, motiv pentru care, în ultimii, ani foarte mulți români s-au orientat spre instituțiile statului.

La finele anului trecut, între salariile din sistemul privat și cel bugetar exista o diferență de aproximativ 12 procente. Concret, dacă în mediul privat, salariul mediu era de 7.678 de lei brut, lunar, un bugetar primea circa 8.588 de lei pe lună, potrivit Știrile ProTV.

În decembrie 2023, cei mai bine plătiți angajați de la stat erau cei care activau în domeniile administrației publice și apărării, unde salariul mediu era de aproape 10.600 de lei.

„Creșterile salariale din ultima perioadă din sistemul de stat îi determină pe destul de mulți candidați să pună pe lista de opțiuni angajatorul de stat. Spre exemplu, la stat există o politică anuală de majorare salarială.

Cel puțin la nivelul inflației, lucru care nu se întâmplă în toate companiile private și există acest argument al stabilității”, a transmis Ana Calugăru, reprezentantul unei platforme de recrutare.

Please follow and like us:
Pin Share