Vești bune pentru românii corecți, cu taxele la zi. Măsură luată în premieră în România, după Revoluție

Vești bune pentru românii corecți, cu taxele la zi. Măsură luată în premieră în România, după Revoluție

Guvernul României a aprobat luni un set de măsuri fiscale menite să îi sprijine pe românii bun-platnici, dar și pe cei care au dificultăți economice. Actul normativ, pus în consultare publică, prevede acordarea unei bonificații de 3% pentru buni-platnici și amnistie la dobânzi și penalități pentru cei care au datorii.

Marcel Ciolacu: ”Răsplătim și contribuabilii corecți, cu taxele la zi”

„Azi va fi pus în transparență publică și actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzi și penalități celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanțe până pe 25 noiembrie”, a declarat Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a anunțat și o măsură în premieră în țara noastră, după Revoluție, și anume ”răsplătim și contribuabilii corecți, cu taxele la zi!”

”Astfel, de luna următoare, ei primesc o bonificație de 3%, deci plătesc mai puțin către stat. Consider că este forma cea mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toți contribuabilii onești din această țară”, a mai spus premierul.

Potrivit șefului Guvernului, bonificația de 3% din valoarea impozitului pe profit datorat și plătit în anul 2024, precum și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se va aplica automat.

Astfel, contribuabilii nu trebuie să facă vreo cerere suplimentară pentru aceasta și o pot utiliza pentru compensarea altor impozite și taxe datorate în anul 2025.

 „Pentru cei care și-au plătit datoriile la timp, este esențial să existe măsuri care să recunoască eforturile lor”, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

”Scopul nostru nu este să pedepsim”

De asemenea, amnistia pentru contribuabilii cu datorii a fost introdusă pentru a le oferi firmelor și persoanelor fizice aflate în dificultate economică o șansă să se redreseze din punct de vedere financiar.

Marcel Ciolacu a afirmat că acestea vor fi scutite de către stat de plata și penalităților aferente, cu o singură condiție și anume, să plătească baza datoriilor până la data de 25 noiembrie 2024.

Mai mult, pentru persoanele fizice, statul oferă și ștergerea unui procent din suma datorată la 31 august 2024, de 25% pentru datorii mai mari de 5.000 de lei sau 50% pentru datorii mai mici sau egale cu 5.000 de lei.

„Scopul nostru nu este să pedepsim, ci să colectăm fondurile necesare la buget”, a transmis Marcel Ciolacu. El a ținut să precizeze că măsurile vor fi aplicate pe o perioadă determinată, pentru a evita crearea unui precedent permanent.

Please follow and like us:
Pin Share