Victor Negrescu, menționat ca propunere a lui Marcel Ciolacu pentru comisarul european din partea României

Victor Negrescu, menționat ca propunere a lui Marcel Ciolacu pentru comisarul european din partea României

Premierul Marcel Ciolacu se află la Bruxelles unde va discuta, joi, cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, portofoliul țării noastre în viitorul executiv al UE, dar și stadiul implementării PNRR. Potrivit mai multor surse, propunerea lui Ciolacu privind funcția de comisar european este Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.

Victor Negrescu, propunerea lui Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu discută, joi, la Bruxelles, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mai multe subiecte de interes pentru România, între care și portofoliul țării noastre în viitoarea Comisie Europeană, dar și stadiul implementării PNRR.

Potrivit mai multor surse, propunerea pe care o va face Marcel Ciolacu pentru viitorul comisar european din partea României este Victor Negrescu, eurodeputat PSD și vicepreședinte al Parlamentului European. Premierul este însoțit în această deplasare de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

„Voi pleca după amiază la Bruxelles pentru întâlnirea de mâine cu președinta Comisiei Europene, dna Ursula von der Leyen. Vom discuta despre stadiul îndeplinirii PNRR, împreună cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu ministrul Finanțelor. Vom analiza și ultimele evoluții despre Cererea de Plată 3, concret, situațiile legate de conducerile companiilor de stat din energie și transporturi. Evident, voi discuta cu doamna președinte și despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană. După această discuție, voi trimite nominalizarea viitorului comisar european din partea României”, a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu, înaintea ședinței de Guvern.

„Ne dorim un portofoliu relevant și influent”

Legislația din România prevede ca primul ministru să desemneze comisarul european iar șeful statului negociază acest portofoliu. Cel care va decide nominalizarea și portofoliul pe care-l va primi România este președintele Comisiei Europene, în speță Ursula von der Leyen.

„Ne dorim un portofoliu relevant și influent pentru țara noastră. Acest lucru este ceea ce cred că își dorește premierul României și sper ca toți factorii de decizie să susțină acest lucru, fiind constructivi în abordarea pe care o avem”, a declarat Victor Negresu pentru caleaeuropeana.ro.

Întrebat ce șanse are pentru a obține funcția de comisar european, mai ales că Marcel Ciolacu ar dori un portofoliu legat de economie, în timp ce PNL ar opta pentru extindere și agricultură, Negrescu a răspuns pentru sursa citată: „În primul rând, momentan sunt doar menționat ca o opțiune pentru acest portofoliu de comisar european și îi mulțumesc premierului Marcel Ciolacu pentru acest lucru. Înțelegerea noastră este că se dorește nominalizarea unui comisar cu un profil european, o persoană cu susținere puternică în Parlamentul European, pentru că prea puțini din cei desemnați au experiență în politica europeană, dar și cineva care are capacitatea de a lucra în echipă și a genera majorități. Personal mi-am dedicat cariera profesională creșterii profilului României în plan european și sper că am reușit să conving, prin activitatea mea”.

„Cariera mea la nivel european este apreciată”

„Sunt onorat că, iată, cariera mea la nivel european este apreciată și cred că numărul important de voturi obținut pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, constanța cu care am promovat în ultimii 17 ani un rol mai important al României în UE, influența pe care am avut-o în modificarea regulamentelor europene privind planurile de redresare și reziliență sau în gestionarea bugetului Uniunii Europene, prin prisma calității mele de negociator-șef al Parlamentului European, sunt argumente care probabil au fost luate în considerare în analiza pe care a făcut-o Guvernul României”, a adăugat Victor Negrescu.

Please follow and like us:
Pin Share