Victorie categorică a laburiștior în alegerile legislative din Marea Britanie – sondaj la ieșirea de la urne

Victorie categorică a laburiștior în alegerile legislative din Marea Britanie – sondaj la ieșirea de la urne

Partidul Laburist a câștigat alegerile legislative din Regatul Unit organizate joi, ceea ce va deschide calea unui noi capitol în istoria politică britanică, după 14 ani în care puterea a fost deținută de conservatori, indică sondajele de la ieșirea de la urne, citate de AFP și BBC News, relatează News.ro.

Estimările televiziunilor britanice arată că laburiștii vor deține 410 dintre cele 650 de mandate din Camera Comunelor. Partidul Conservator, al actualului premier Rishi Sunak, ar urma să obţină 131 de mandate, acesta fiind cel mai slab rezultat înregistrat de la începutul secolului XX. Partidul Reform UK, antimigrație, al lui Nigel Farage, este cotat cu 13 mandate, iar Partidul Liberal Democrat va avea zece mandate.

Partidul Verzilor din Anglia şi Ţara Galilor va avea doi deputați, Plaid Cymru – patru mandate, iar celalate partide – 19 mandate.

În acest context, Sir Keir Starmer urmează să fie desemnat vineri de regele Charles al III-lea să formeze noul guvern.

La sondajul de la ieșirea de la urne au participat alegători din aproximativ 130 de secţii de votare din Anglia, Scoţia, şi Ţara Galilor.

Cine este și ce promite Keir Starmer

Liderul laburist Keir Starmer, în vârstă de 61 de ani, este un fost avocat specializat în drepturile omului. A intrat în politică în urmă cu nouă ani și de patru ani se află la conducerea laburiștilor.

„Tuturor celor care au făcut campanie în favoarea Partidului Laburist în aceste alegeri, tuturor celor care au votat cu noi şi care au avut încredere în noul nostru Partid Laburist, le mulţumesc”, a transmis el după alegeri, într-un mesaj publicat pe rețeaua X.

Pe de altă parte, notează sursele citate, în ultimele zile, ambiția conservatorilor a fost doar aceea de a limita amploarea pierderilor în acest scrutin. Asta în contextul în care, Regatul Unit a traversat 14 ani de conducere conservatorare, cu cinci premieri, în care a trecut prin Brexit, austeritate, criza puterii de cumpărare şi degradarea sistemnului public de sănătate.

Keir Starmer, care şi-a promovat originile modeste, având o mamă infirmieră şi un tată muncitor, a promis o gestionare riguroasă a cheltuielilor publice, fără o creştere a impozitelor majorităţii britanicilor.

El promite intervenţii ale statului şi investiţii în infrastructură pentru relansarea creşterii economice şi o redresare a serviciilor publice.

Foto: Profimedia